Procedura de asistenţă reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri

Directiva  2010/24/UE a Consiliului din 16 martie 2010 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de impozite, taxe şi alte măsuri are ca scop principal combaterea evaziunii şi a fraudei fiscale, prin instituirea unui mecanism uniform de cooperare între statele membre.

Necesitatea unui astfel de cadru derivă din mobilitatea tot mai accentuată a contribuabililor, element care generează dificultăţi în colectarea creanţelor la nivel transfrontalier. Fundamentul directivei îl constituie principiul încrederii reciproce, ce impune statelor membre să prezume respectarea dreptului Uniunii şi a drepturilor fundamentale de către toate celelalte state, cu excepţia unor situaţii excepţionale. În completarea cadrului normativ, a fost adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1189/2011 al Comisiei din 18 noiembrie 2011 de stabilire a unor norme referitoare la anumite dispoziţii din Directiva 2010/24/UE a Consiliului privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de impozite, taxe şi alte măsuri.

Transpunerea Directivei 2010/24/UE în dreptul naţional s-a realizat prin dispoziţiile art. 310-335 din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015). Aceste articole reglementează mecanismul de recunoaştere şi executare în România a titlurilor de creanţă emise de alte state membre, consacrând în mod expres:

- recunoaşterea şi executarea în România a titlului uniform de executare emis de alte state membre;

- condiţiile de notificare şi comunicare a actelor către contribuabil;

- delimitarea competenţei între statul solicitant (cu privire la existenţa şi cuantumul creanţei) şi statul solicitat (cu privire la măsurile de executare silită).

Totodată, la nivel naţional, organele fiscale aplică dispoziţiile OPANAF nr. 2288 din 21 august 2019 privind procedura de transfer al sumelor recuperate în cadrul asistenţei reciproce la recuperare şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

2. Procedura aplicabilă cererilor de recuperare transfrontalieră

2.1. Sfera creanţelor vizate

Procedura de asistenţă reciprocă în materie fiscală se aplică unui spectru larg de creanţe, reflectând prin dispoziţiile Directivei 2010/24/UE, interesul pentru o colectare eficientă a veniturilor publice. Potrivit prevederilor art. 311 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, norma indică, în principal, următoarele categorii de creanţe:

- taxe, impozite şi drepturi de orice fel prelevate de către un stat membru sau în numele acestuia ori de către subdiviziunile sale teritoriale sau administrative, inclusiv autorităţi locale, sau în numele acestora ori în numele Uniunii Europene;

- rambursări, intervenţii şi alte măsuri care fac parte din sistemul de finanţare integrală sau parţială a Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA) şi a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), inclusiv sumele care se percep în legătură cu aceste acţiuni;

- prelevări şi alte drepturi prevăzute în cadrul organizării comune a pieţei din sectorul zahărului.

Suplimentar, asistenţa reciprocă poate fi solicitată şi pentru recuperarea unor sume aferente creanţelor menţionate anterior, cum ar fi:

- sancţiuni administrative, amenzi, taxe şi suprataxe care sunt stabilite de autorităţile administrative responsabile de perceperea taxelor, impozitelor sau drepturilor în cauză ori de desfăşurarea de anchete administrative în privinţa acestora sau care sunt confirmate de organismele administrative sau judiciare la cererea autorităţilor administrative menţionate;

- taxe pentru certificate şi alte documente similare emise în legătură cu procedurile administrative privind creanţele fiscale;

- obligaţii fiscale accesorii şi orice alte costuri în legătură cu creanţele pentru care poate fi solicitată asistenţă reciprocă;

În schimb, procedura NU se aplică următoarelor tipuri de creanţe:

- contribuţii obligatorii la sistemul de securitate socială;

- alte taxe, care nu pot fi incluse în categoriile de mai sus;

- drepturi de natură contractuală, cum ar fi sumele stabilite pentru utilităţi publice;

- sancţiuni cu caracter penal impuse în cadrul procedurilor penale sau alte sancţiuni penale care nu reprezintă creanţe fiscale.

2.2. Autorităţi competente material

În contextul asistenţei reciproce, pentru identificarea părţilor implicate, se recurge la termenii "autoritate solicitantă" şi "autoritate solicitată". În conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Directiva 2010/24/UE şi a dispoziţiilor art. 312 din Codul de procedură fiscală, aceste sintagme au următorul înţeles:

- "autoritatea solicitantă" reprezintă "un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de legătură al unui stat membru care înaintează o cerere de asistenţă cu privire la o creanţă ce face obiectul cererii de recuperare";

- "autoritatea solicitată" reprezintă "un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de legătură al unui stat membru căruia îi este adresată o cerere de asistenţă";

Biroul central de legătură, entitate responsabilă pentru contactele cu alte state membre şi cu Comisia Europeană în domeniul asistenţei reciproce este Serviciul de reglementare a recuperării creanţelor bugetare prin colaborare interstatală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, desemnat prin Ordinul ANAF nr. 197 din 22 ianuarie 2018 privind organizarea şi funcţionarea Biroului central de legătură pentru contactele cu alte state în domeniul asistenţei reciproce la recuperare, precum şi cu Comisia Europeană, publicat în M.Of. nr. 80 din 26 ianuarie 2018.

2.3. Cererea de recuperare adresată statului solicitat

Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Directiva 2010/24/UE, coroborate cu prevederile art. 321 din Codul de procedură fiscală, mecanismul de cooperare presupune că statul solicitant - în care a fost stabilită creanţa fiscală - înaintează statului solicitat o cerere de recuperare, însoţită de un "instrument uniform" şi orice alte documente referitoare la creanţă emise de statul membru solicitant.

Acest instrument uniform reflectă conţinutul principal al instrumentului iniţial care permite executarea şi constituie baza unică a măsurilor asigurătorii şi de recuperare luate în statul membru solicitat. Particularitatea sa constă în aceea că el produce efecte ope legis, fără a necesita vreo formalitate suplimentară de recunoaştere, validare ori înlocuire din partea autorităţilor statului solicitat.

Cât priveşte condiţiile procedurale, trebuie subliniat că autoritatea solicitantă poate formula o cerere de recuperare a creanţelor fiscale doar dacă, sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) cu privire la creanţă/titlul de creanţă:

- creanţa/titlul de creanţă nu a fost contestat în statul solicitant; (ori)

- contestaţia formulată a fost respinsă, iar soluţia este definitivă;

- excepţional, deşi este contestat titlul de creanţă, autoritatea solicitantă poate formula o cerere motivată, de recuperare integrală sau parţială a creanţei, potrivit reglementărilor legale şi practicilor administrative în vigoare în statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitantă, în măsura în care reglementările legale şi practicile administrative în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru.

b) cu privire la procedura de recuperare - autoritatea solicitantă este condiţionată de iniţierea procedurilor de recuperare în statul membru solicitant, cu excepţia cazului în care:

(...) Articolul complet poate fi consultat în Modulul „Comentarii Practice – Fiscal”, accesibil exclusiv în platforma de documentare juridică Sintact.