Deduceri din veniturile angajaților

Ce implică deducerile din veniturile angajaților și în ce condiții se aplică aflăm de la consultantul fiscal Cerasela Dragoș, specialist cu peste 20 de ani de experiență în consultanța fiscală și contabilă în firme precum Andersen, Ernst & Young și Baker Tilly.

Cu privire la acest subiect, în practică, există cam două tipuri de deduceri, respectiv:

1.    Deducerea la care au dreptul angajații conform legislației fiscale, respectiv deducerea din baza de impozitare a salariilor a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază, și

2.    O „deducere” de stimulare acordată de angajator, care în fapt reprezintă o creștere de salariu brut la nivelul unei rate de leasing financiar/operațional pentru achiziționarea unor bunuri mobile (cum ar fi autovehiculele) sau imobile. Factura de achiziție a acestor bunuri este primită pe numele companiei, urmând ca aceasta să recupereze valoarea plății de la angajat.

În ce privește regimul fiscal al celor două categorii de deduceri menționate mai sus este următorul:

a)    Deducerea personală

Conform art. 77 din Codul fiscal actualizat, această deducere se acordă în funcție de nivelul venitului salarial și asimilat salariului brut lunar mai mic de 3.600 lei, astfel:

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.950 lei inclusiv, astfel:

i.    pentru contribuabilii care nu au persoane în întreținere – 510 lei;
ii.    pentru contribuabilii care au o persoană în întreținere – 670 lei;
iii.    pentru contribuabilii care au două persoane în întreținere – 830 lei;
iv.    pentru contribuabilii care au trei persoane în întreținere – 990 lei;
v.    pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere – 1.310 lei.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.951 lei și 3.600 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive față de cele de mai sus și se stabilesc potrivit următorului tabel:

Persoana în întreținere poate fi soția/soțul, copiii sau alți membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soțului/soției acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile și neimpozabile, nu depășesc 510 lei lunar, cu excepția veniturilor prevăzute la art. 62 lit. o), w) și x) și/sau a pensiilor de urmaș cuvenite conform legii, precum și a prestațiilor sociale acordate potrivit art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În categoria alt membru de familie aflat în întreținere se cuprind rudele contribuabilului și ale soțului/soției acestuia până la gradul al doilea inclusiv.

Sunt considerate persoane aflate în întreținere militarii în termen, studenții și elevii militari ai instituțiilor de învățământ militare și civile, peste vârsta de 18 ani, dacă veniturile obținute sunt mai mici sau egale cu 510 lei lunar.

În cazul în care o persoană este întreținută de mai mulți contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înțelegerii între părți. Pentru copiii minori ai contribuabililor, suma reprezentând deducerea personală se atribuie fiecărui contribuabil în întreținerea căruia/cărora se află aceștia.

Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniți, ai contribuabilului, sunt considerați întreținuți.

Nu sunt considerate persoane aflate în întreținere:

∘   persoanele fizice care dețin terenuri agricole și silvice în suprafață de peste 10.000 m² în zonele colinare și de șes și de peste 20.000 m² în zonele montane;
∘    persoane aflate în întreținere persoanele majore condamnate, care execută pedepse privative de libertate.

Deducerea personală nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, potrivit legii.

Mai multe detalii despre deducerea personală găsiți în programul legislativ Sintact.ro: Flux Deduceri personale din impozitul pe salarii


b)    „Deducerea” sub forma de motivare a angajatului

În situația în care angajatorul și angajatul agreează printr-un act scris că pentru o parte din creșterea salarială lunară netă sau din salariul net angajatul este de acord să îi achite angajatorului achiziția unui bun mobil sau imobil, atragem atenția asupra următoarelor aspecte:

–    Plata la care se angajează salariatul NU este o reținere din salariu, aceasta fiind reglementată clar de art. 169 din Codul Muncii. Astfel, nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.

Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

În cazul pluralității de creditori ai salariatului va fi respectată următoarea ordine:

a) obligațiile de întreținere, conform Codului familiei;
b) contribuțiile și impozitele datorate către stat;
c) daunele cauzate proprietății publice prin fapte ilicite;
d) acoperirea altor datorii.

–    În această situație, compania acționează ca un intermediar din punct de vedere al TVA. În acest sens, compania va factura angajatul aplicând cota de TVA de 19 % (regim normal), iar angajatul își încasează salariul net conform statului de plată și achită prin virament bancar sau numerar suma facturată.

–   Aceste activități ar trebui să se regăsească în activitățile companiei autorizate la Registrul Comerțului, astfel că Actul Constitutiv ar trebui actualizat.

Baza legală:

Structura de comisionar este definită de Codul fiscal prin art. 270, alin. (2), respectiv art. 271, alin (2), ce prevede că e „o persoană impozabilă, care acționează în nume propriu, dar în contul altei persoane, în calitate de intermediar, într-o livrare de bunuri sau ia parte la o prestare de servicii, a achiziționat și livrat bunurile respective ea însăși sau a primit și a prestat ea însăși serviciile respective”.

Pct. 7 din Normele la Codul fiscal, la art. 270 (2), alin. (3):
„(3) În sensul art. 270 alin. (2) din Codul fiscal, persoana impozabilă care nu deține proprietatea bunurilor, dar primește facturi pe numele său de la furnizor și emite facturi pe numele său către client, pentru respectivele bunuri se consideră că acționează în nume propriu. Persoana respectivă este considerată din punctul de vedere al taxei cumpărător și revânzător al bunurilor. Indiferent de natura contractului încheiat de părți, dacă o persoană impozabilă primește și/sau emite facturi pe numele său, acest fapt o transformă în cumpărător revânzător din punctul de vedere al taxei.”

Art. 271 (2), prestarea de servicii (în cazul leasingului)
„(2) Atunci când o persoană impozabilă care acționează în nume propriu, dar în contul altei persoane, ia parte la o prestare de servicii, se consideră că a primit și a prestat ea însăși serviciile respective.”

Pct. 8, alin. (2) din Normele la Codul Fiscal:
„(2) În sensul art. 271 alin. (2) din Codul fiscal, când pentru aceeași prestare de servicii intervin mai multe persoane impozabile care acționează în nume propriu, prin tranzacții succesive, indiferent de natura contractului, se consideră că fiecare persoană este cumpărător și revânzător, respectiv a primit și a prestat în nume propriu serviciul respectiv. Fiecare tranzacție se consideră o prestare separată și se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.”