Parcurgem vremuri pline de incertitudine (criza sanitară, criza economică, inflație, război, criza energetică etc.), iar mulți antreprenori și afaceri se confruntă cu diverse dificultăți – probleme în lanțul de aprovizionare, scăderea cererii consumatorilor, costuri mari de producție, schimbările accelerate, presiune din partea creditorilor/ finanțatorilor, lipsă de personal. Noua lege în materie de restructurare din România (în vigoare din 17 iulie 2022) constituie o soluție pentru reconstrucția unei afaceri aflate în dificultate și asigurarea continuării activității. Procedurile prevăzute sunt adaptate nevoilor din piață, sunt simple, eficiente, presupun costuri relativ reduse și sunt menite să conducă la atât la restructurarea financiară, cât și operațională.
Efectele și impactul legii vor fi resimțite, cu certitudine, în economie, în anii care urmează. Până atunci, rolul nostru principal este de a le populariza și aduce la cunoștința tuturor actorilor implicați și de a vorbi deschis despre stigmatul dificultății.