Spre un „drept (european) al vectorilor mobili conectați”?

Ce au în comun o dronă de supraveghere care survolează un stadion, un tractor ghidat prin GPS care își ară brazdele pe un câmp agricol ori un submarin autonom care cartografiază fundurile abisale ale Mării Mediterane și un satelit comercial ce scrutează ocuparea solului? La prima vedere nimic ori foarte puțin; în mod evident aceste obiecte aparțin unor medii fizice distincte și exprimă culturi industriale adesea îndepărtate. Și, totuși, așa cum se arată și se încearcă a se demonstra în studiile aferente dosarului tematic „Vers l’émergence d’un droit européen des vecteurs mobiles connectés” (Dalloz IP/IT no. 9 – Septembre 2026), juristul care le privește cu o atenție sporită descoperă un ecosistem de o coerență remarcabilă. Fiecare dintre acești vectori e un sistem fizic în mișcare, dotat cu senzori, animat de softuri, conectat la infrastructuri de date și generator de fluxuri informaționale, a cărui valoare economică, strategică și uneori intimă excede în foarte mare măsură celei a obiectului însuși. Fiecare ridică, sub declinări sectoriale diferite, aceleași probleme fundamentale: cine e responsabil? Cui aparțin datele colectate? Cum se conciliază utilitatea acestor sisteme cu protecția drepturilor fundamentale pe care le afectează? Toate răspunsurile la atari chestiuni principale, la care se pot și se adaugă neîncetat alte aspecte și dileme juridice, concură la emergența și structurarea a ceea ce s-ar putea și uneori se denumește deja „dreptul vectorilor mobili conectați”. El cunoaște o consistență reglementară mai ales în context european, unde reunește ansamblul de texte adoptate de UE spre încadrarea mașinilor mobile echipate cu sisteme de comunicație și de schimb de date autonome.

 1. În limbaj de specialitate (tehnico-juridic deopotrivă) „vectorul mobil conectat” desemnează orice sistem de transport ori echipament mobil inteligent capabil să se deplaseze, să colecteze și să transmită date în timp real: vehicule conectate și autonome (autovehicule, camioane), drone civile, roboți mobili industriali sau agricoli și chiar sistemele de transport feroviar ori maritime inteligente. Într-o percepție aferentă unei atare perspective, aflat la intersecția dreptului IA, dreptului digitalului și dreptului comunicațiilor, dreptul (emergent) al vectorilor mobili conectați se exprimă prin încadrarea etico-juridică aferentă infrastructurilor fizice în mișcare, care transmit date ori, mai simplificat, obiectelor conectate mobile. Desigur, primele sale repere sunt legate de cele trei componente definitorii: vectorii (ce reprezintă suportul material, mașina sau aparatul care permite datei să tranziteze – ceea ce conține, mai degrabă decât conținutul), mobile (aparatele nu sunt fixe; ele se deplasează în spațiul public sau privat – mașini, drone etc.) și conectații (elementele respective sunt dotate cu microcipuri de comunicație – Wi-Fi, 4G/5G, Bluetooth – ce le permit să trimită și să recepționeze fluxuri masive de informații în timp real).

Ipostaza sa unional-europeană se exprimă printr-un fascicul de reglementări transversale, care presupun și  fuzionează aspecte ținând de securitatea transporturilor, dreptul digital (inclusiv cel al IA și, în perspectivă, cel al cuanticului), securitatea cibernetică și gestiunea datelor. Centrul sistemului reglementar e reprezentat, fără îndoială, de Data Act [Regulamentul (UE) 2023/2854 din 13 decembrie 2023 privind norme armonizate pentru un acces echitabil la date și o utilizare corectă a acestora] care impune fabricanților să proiecteze obiectele conectate așa încât să permită utilizatorilor (proprietarilor ori locatarilor de vehicule) a avea un acces direct, gratuit și în timp real la datele generate de uzul lor. Aceasta „sparge” monopolul constructorilor de automobile, oferind posibilitatea, de exemplu, unui reparator independent să acceadă la datele de diagnostic ale automobilului, cu multiple implicații.

Intervin în domeniu și dispozițiile RGPD [Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecția datelor personale fizice în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date] în sensul că datele de geolocalizare ori imaginile captate de camerele încorporate ale autovehiculelor și ale dronelor sunt date personale. Regulamentul impune respectarea vieții private, consimțământul utilizatorului și, pe cât posibil, anonimatul datelor.

Referitor la securitatea fizică și autonomie, e vorba de încadrarea aferentă omologării tehnice a respectivilor vectori, spre a garanta faptul că nu reprezintă un pericol fizic. În privința aspectelor subsidiare, e cunoscut faptul că Europa urmează norme foarte stricte în materie de sisteme de ajutor la condus (ADAS) și de delegare de conducere. În sens complementar, un cadru internațional armonizat, stabilit de Comisia Economică a ONU pentru Europa CEE-ONU (WP.29), guvernează sistemele de conducere în întregime autonome (ADS), impunând validări drastice de securitate înainte de punerea în circulație. Apoi, relativ la drone (UAS/Aeronave fără echipaj), gestionate de Agenția Europeană a Securității Aeriene (EASA), reglementarea aferentă le clasifică după nivelul de risc de operare (categoriile Deschisă, Specifică, Certificată) și greutatea lor, via mențiunilor stricte de clasă (de la C0 la C6). Ea impune, de asemenea, înregistrarea operatorilor și identificarea la distanță a aparatelor.

Cu referire la securitatea cibernetică și inteligența artificială, întrucât un vector mobil conectat poate să fie piratat la distanță ori ghidat de un algoritm neperformant, UE a desfășurat un arsenal legislativ specific.

În materie interesează în special două acte legislative unional-europene majore. Mai întâi, Cyber Resilience Act [Regulamentul (UE) 2024/2847 din 23 octombrie 2024 privind cerințele orizontale de securitate cibernetică pentru produsele cu date digitale], care impune obligații stricte de securitate pentru concepție/proiectare (security by design) pentru toate produsele ce comportă elemente digitale. Constructorii sunt ținuți să corijeze și să semnaleze, în mod obligatoriu, vulnerabilitățile exploatate sub sancțiunea unor amenzi considerabile. Apoi, AI Act [Regulamentul (UE) 2024/1689 de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială, din 13 iunie 2924] consideră sistemele de condus autonome bazate pe IA ca fiind tehnologii cu grad ridicat de risc și, în consecință, acestea sunt supuse unor obligații stricte în ceea ce privește calitatea datelor de antrenament, de trasabilitate, de supervizare umană și robustețea informatică.

În fine, cu referire la infrastructura rețelei (5G, Satelit), având în vedere că acești vectori au nevoie, spre a funcționa, de o conectivitate permanentă și ultrarapidă, UE acționează spre armonizarea accesului la rețelele telecom și satelitare (în special via evoluțiilor reglementare legate de Digital Networks Act), în scopul de a asigura comunicații fluide și transfrontaliere, indispensabile pentru flotele de transport autonom.

 2. O lectură juridică a problematicii vectorilor mobili conectați și o analiză integrată a textelor, îndeosebi  unional-europene pertinente, converg nu spre un simplu catalog de regimuri speciale sectoriale, ci spre un veritabil exercițiu de calificare a unui nou domeniu juridic structurat prin elemente comune, sintetizante, ireductibile la aspecte componente și cu o puternică vocație tehnologică.

Pentru demersul juriștilor francezi, ale căror contribuții se subsumează celor două dosare tematice, este vorba și de rezultatele unui curs universitar de „Vectori mobili, date și mize juridice”, desfășurat începând cu 2019, în cadrul masterului 2 „Smart City și guvernanța datelor” organizat la Universitatea Bourgogne Europe. Din perspectiva lor, vectorii mobili conectați aerieni, tereștri, maritimi, spațiali nu sunt obiecte tehnice printre altele cărora li se aplică dreptul existent cu unele ajustări; ei constituie o categorie juridică emergentă, care cere o abordare sistemică, pe care dreptul sectorial nu o poate oferi. Recunoașterea sa permite identificarea lacunelor normative care transcend frontierele sectoriale, anticiparea conflictelor de calificare pe care judecătorul trebuie să le tranșeze în lipsa unui text adoptat și pledarea pentru un cadru normativ coerent acolo unde se întâlnesc astăzi reguli concepute pentru alte obiecte ori, în cel mai bun caz, pentru sisteme departe de maturitatea industrială de azi.

 3. O secvență semnificativă a acestui proces complex, dinamic transformator de constituire a unei noi categorii juridice, guvernată de un regim de reguli specifice, o constituie, printre altele, efortul de adaptare a situației robotului la schemele de imputare existente, deopotrivă la răspunderea pentru fapta produselor cu defecte și a robotului medical în privința răspunderii civile. Referitor la această a doua ipostază, sectorul sănătății oferă un teren de observație deosebit de relevant, cu atât mai mult cu cât datele realității sunt frapante: în materie medicală robotul humanoid ori chirurgical comite, în medie, în mod semnificativ mai puține erori decât un practician uman. Această superioritate statistică face și mai paradoxală situația juridică actuală: toți roboții, în pofida caracterului inovant și a performanțelor  lor, rămân supuși dreptului răspunderii umane. Rezoluția Parlamentului European din 16 februarie 2017, ce invita Comisia să propună reguli privind răspunderea civilă referitor la robotică, și propunerea de directivă asupra responsabilității în materie de IA (AI Liability Directive, 2022) tindeau să modifice acest regim spre a ține seama de o atare specificitate, dar nu s-a reușit adoptarea lor, lăsând dreptul într-o manifestă stare de inadaptare.

Roboții chirurgicali, precum sistemul da Vinci, sunt calificați, din punct de vedere juridic, ca dispozitive medicale în sensul Regulamentului (UE) 2017/745 privind dispozitivele medicale din 5 aprilie 2017, ce determină condițiile introducerii lor pe piață, fără a reglementa totuși răspunderea în caz de daune. Dificultatea ține, în această privință, de suprapunerea răspunderilor potențiale: cea a chirurgului pentru utilizarea uneltei, cea a entității (structurii) de sănătate pentru alegerea și mentenanța materialului și cea a fabricantului pentru un eventual defect de concepție/proiectare ori de actualizare a softului. De altfel, AI Act introduce un mecanism notabil: dacă utilizatorul, business to business ori business to consumer, nu este informat că se află în prezența unei inteligențe artificiale, răspunderea basculează spre fabricant; dimpotrivă, dacă informația este dată, sarcina se deplasează către utilizator, ținut să exercite o diligență sporită. Cu toate acestea, fabricantul este ținut să anticipeze comportamentele rezonabile, dar și utilizările nerezonabile, dar previzibile ale sistemului său. Așadar, în domeniul sănătății nu există o reglementare specifică proprie roboților medicali.

Referitor la răspunderea ce ar putea decurge din daunele cauzate de roboții medicali, ea va da loc aplicării regulilor comune aplicabile în privința prejudiciilor cauzate de bunuri: răspunderea pentru fapta lucrului ori răspunderea pentru lucrurile cu defecte.

Aceste zone gri ale imputării plasează asigurătorul într-o poziție inconfortabilă. Structurate din punct de vedere istoric în jurul răspunderii conducătorului ori păzitorului uman, contractele de asigurare a automobilului sunt departe de a acoperi scenariile în care decizia dăunătoare este luată fără intervenție umană. Intervenția progresivă a garanției constructorului în partajul răspunderilor constituie schița soluției. Unii actori ai pieței experimentează deja polițe specifice care acoperă sistemele de ajutor la conducerea avansată, în legătură cu datele de conduită colectate în timp real. Reflecția trebuie să se amplifice pe măsură ce se afirmă autonomia decizională a mașinii; se impune a fi regândit chiar modelul de răspundere asigurabil, care să nu mai fie centrat pe un autor uman culpabil, ci pe un lanț de valori tehnologice în care riscul va trebui să fie mutualizat între constructori, operatori și asigurători.

Iată un exemplu, printre altele, al nevoii de reglementare, de dezvoltări jurisprudențiale și de efort doctrinar în vederea structurării unui regim juridic particularizat al vectorilor mobili conectați, în contextul mai larg al impactului noilor tehnologii avansate asupra dreptului.

 Concluzii.Revenind la problema provocării doctrinare a emergenței unui „drept (european) al vectorilor mobili conectați”, putem conchide că suntem în fața unei noi dezvoltări a dreptului digitalului (lato sensu), care reclamă reflecții și confirmări practice. Marea și uscatul oferă acestora spații naturale, în contexte juridice diferite care tind spre reguli convergente în raport cu obiectul concret a reglementării. Mediul maritim încearcă adaptarea răspunderii civile la autonomia dronelor mării, înainte de a ne întreba de emergența unui drept al datei oceanice. Întoarcerea pe uscat implică o deplasare a reflecției: datele tractorului conectat, imputarea daunei cauzate de vehiculul autonom, video-supravegherea algoritmică. Aceeași tensiune traversează analiza pertinentă: tehnologiile deja implementate se confruntă încă cu regimuri juridice gândite pentru obiecte locuite. La momentul Data Act și AI Act se impun primele obligații specifice pertinente, iar concluzia devine aceea că e pe cale a se naște un drept al vehiculelor conectate, mai ales sub impuls european. Reflecția juridică poartă astfel un important mesaj anticipativ.

 2. Curtea Supremă a Chinei: directive privind derivele IA

 Reglementarea IA – China: Curtea Supremă a Chinei a emis directive pentru litigiile privind IA, interzicând clonele vocale sau vizuale fără acord și sancționând deepfake-urile defăimătoare ori discriminarea prin preț. Beijingul a lansat și inițiativa „IA Plus”, vizând siguranța și aplicarea extinsă în economie, menținând totodată ritmul de dezvoltare al acestui sector considerat crucial pentru dezvoltarea Chinei și concurența geostrategică cu S.U.A.

 Cea mai înaltă jurisdicție a Chinei a publicat, luni 7 septembrie 2026, directive adresate instanțelor judiciare ale țării, menite să stabilească un cadru uniform de aplicare a legislației pertinente în cazul litigiilor care implică IA. Documentul precizează că „nimeni nu poate utiliza inteligența artificială pentru a crea ori a difuza replici digitale identificabile de persoane, fără consimțământul lor, precum clone de imagine ori de voce.”

Printre alte derive vizate figurează „difuzarea de informații false generate de IA” și „discriminarea” consumatorilor, cu ajutorul algoritmilor, de exemplu atunci când o platformă ajustează prețurile în funcție de profilul utilizatorului. Adoptarea tehnologiilor de inteligență artificială s-a generalizat în ultimii ani în lume, oferind fiecărui utilizator posibilitatea de a crea ușor conținuturi ce imită în mod surprinzător aparența și vocea unor persoane adevărate. Autoritățile și întreprinderile chineze au investit masiv în IA, din dorința de a întări capacitățile sectorului considerat crucial pentru dezvoltarea Chinei și concurența geostrategică cu S.U.A.

În virtutea noilor reguli judiciare, furnizorii de servicii pot fi ținuți răspunzători din punct de vedere legal dacă „nu iau măsuri rapide”, odată informați că sistemele lor au generat conținuturi ce aduc atingere drepturilor altuia. Directivele indică, totodată, o cale de acțiune judiciară pentru „orice persoană a cărei imagine a fost modificată în mod digital și utilizată pentru propagarea de false acuzații defăimătoare cu caracter sexual”.

Potrivit emitentului, orientările emise de Curtea Supremă vizează „concilierea dezvoltării și securității”.

Să mai menționăm, în același context chinez, că la 10 octombrie 2026 autoritățile centrale de la Beijing au publicat un nou pachet de documente politico-strategice sub forma liniilor directoare, „vizând a accelera dezvoltarea de noi forțe productive de calitate”. Ele definesc 19 măsuri-cheie în cinci domenii, în special în sensul de „a face să progreseze inovația științifică și tehnologică” și „aprofundarea integrării inovației științifice și industriale”. Printre noile orientări se află aplicarea completă a inițiativei „IA Plus” destinată să transforme sectoarele industriale grație noilor tehnologii via unei largi extensii a utilizării sale în întreaga economie. Se subliniază necesitatea „stabilirii de sisteme de monitorizare tehnologică, de alertă precoce a riscurilor și de intervenție de urgență în scopul de a garanta ca IA să fie sigură, fiabilă și controlată”.

 3. IA în facultățile de drept din Franța

 IA în educație: În Franța, efectele utilizării IA de către studenți au impus adaptarea învățământului fără a sacrifica rigoarea cognitivă tradițională. Universitarii avertizează asupra declinului gândirii critice atunci când studenții deleagă sarcinile mașinii, motiv pentru care primii ani de studiu se concentrează pe manuale și exerciții directe, integrarea IA fiind recomandată abia la masterat și doctorat, sub forma unui „asistent socratic”.

 Pătrunderea și utilizarea pe o scară tot mai largă a aplicațiilor inteligenței artificiale în facultățile de drept din Franța și din întreaga lume au devenit realități majore și generează probleme inedite și complicate. Cum se ține seama de revoluția tehnologică și în ce fel se raportează juriștii la aceasta reprezintă principala dilemă.

La 9 septembrie 2026, la Paris, peste 25 de miniștri ai educației și reprezentanți oficiali ai domeniului, veniți din întreaga lume, au adoptat o declarație comună prin care fac apel la prezervarea educației ca drept uman și bun comun în era inteligenței artificiale. Potrivit documentului, integrarea inteligenței artificiale în școli se impune a fi încadrată printr-o guvernanță deliberativă și o responsabilitate publică; se cere conceptorilor/proiectanților și editorilor de sisteme de IA să-și probeze utilitatea lor pedagogică înainte de a fi implementate în clasă, garantarea unora explicabile, verificabile, adaptate la vârsta elevilor și a studenților și respectuoase cu protecția datelor.

În fine, dar nu în ultimul rând, se reclamă a se plasa acțiunea umană, echitatea, protecția drepturilor copiilor și a celor ale tinerilor și autonomia cadrelor didactice în centrul politicilor educative și ca obiective ale măsurilor adoptate în implementarea lor.

Cu această ocazie, UNESCO a publicat rezultatele celei de-a doua sale anchete anuale asupra IA în învățământul superior, întreprinse pe lângă rețeaua mondială a catedrelor UNESCO. Potrivit concluziilor demersului respectiv, 93% dintre universitari estimează că studenții utilizează IA generativă pentru realizarea lucrărilor lor și 63% dintre ei constatau un declin al capacităților cognitive ale acestora. În fața acestui fenomen, mai puțin de 1% dintre respondenți se considerau totuși favorabili unei interdicții totale a IA, în timp ce 2% recomandau o utilizare fără restricție. Pe acest fundal conceptual general, site-ul de informații și analize juridice Actu-Juridique.fr a publicat, la 7 octombrie a.c., sub titlul semnificativ „Rentrée universitaire des facs de droit : comment gérer le virage de l’IA ?”, o prezentare a modului în care tehnologia avansează în amfiteatrele și sălile de seminarii ale prestigioaselor universități din capitala Franței.

În facultățile de drept, situația învățământului sub impactul noilor tehnologii nu derogă de la regulile generale constatate. La Universitatea Panthéon-Sorbona (Paris I), de exemplu, au fost stabilite în domeniu mai multe formări și diplome, mergând de la una scurtă „IA în funcția juridică”: 7 ore pentru inițiere, până la un master 2 „Inteligența artificială și guvernanța (IaGov)”, conceput pentru studenții în drept, care acoperă aspectele juridice și etice ale IA (conformitate, drepturi fundamentale, proprietate intelectuală, răspundere) alături de DU Data/IA – Dreptul digitalului, o formare continuă pentru stăpânirea mecanismelor juridice ale economiei digitale și ale inteligenței artificiale în acțiune.

La Universitatea Paris-Panthéon-Assas s-a pus la dispoziția publicului un ChatGPT, care a constituit punctul de plecare al preocupărilor instituției de învățământ superior pentru aplicarea IA și a provocărilor aferente. După câteva experimentări cu acest instrument au apărut și primele concluzii și recomandări asupra consecințelor utilizării acestor tehnologii deopotrivă pentru actul de învățământ și administrația universitară. Înainte de toate, a surprins viteza extraordinară de operare și de redactare a algoritmilor.

Impactul asupra îndeplinirii sarcinilor universitare a fost rapid și evident; s-au diminuat temele pentru acasă, până la a renunța la un atare tip de exerciții. Scopul era acela de a neutraliza tentația pentru student de a recurge la IA spre realizarea respectivelor îndatoriri și astfel a se antrena în mod onest la atari activități.

Problema fundamentală e considerată aceea că, pentru a fi un utilizator competent de IA, trebuie, în mod paradoxal, să știi să faci ceea ce dai să facă tehnologiei! În caz contrar, devii sclavul mașinii, nu se poate aprecia rezultatul fără a avea competențele care permit judecarea aferentă. „IA e un fel de stagiar într-o întreprindere; el eliberează pe conducătorul locului de muncă de unele sarcini, dar aceasta nu funcționează decât dacă și el are competența intelectuală necesară spre realizarea lor în mod conform și, deci, spre a relua munca stagiarului, a o corela și augmenta”, preciza responsabilul cu promovarea noilor tehnologii la nivelul universității.

S-a favorizat, așadar, strategia ca, în primii ani de studiu, studenții să continue să dobândească competențele intelectuale tradiționale, tocmai pentru ca în viitor să fie în măsură să folosească IA în condiții adecvate și eficiente, care va fi implementată pretutindeni pe piața muncii, devenind un utilizator avertizat, capabil să corijeze deficiențele producțiilor: insuficiența resurselor, halucinațiile, răspunsurile de natură probabilistică în opoziție cu un răspuns gândit, redactat inadaptat etc.

Așa se explică faptul că generația educată fără IA cuprinde buni utilizatori ai aplicațiilor acesteia, întrucât, prin ipoteză, ei au dobândit respectivele competențe în contextul educației tradiționale: pentru ei această tehnologie e foarte utilă și constituie un real factor de productivitate deoarece dețin spiritul critic, metode de gândire ce permit luarea distanței necesare față de inconvenientele mașinii. În orice caz, dacă după studiile universitare competența absolventului se reduce numai la aceea de a face un bun prompt, el nu va dispune de nicio valoare adăugată pe piața muncii.

O altă constatare e aceea că, încă din și mai ales în primul an de facultate, studenții de la drept își completează cursurile și noțiunile dobândite în amfiteatre cu ajutorul IA; aceasta înseamnă că ei nu mai au conștiința valorii unui manual, evidentă la vechile generații de studiosus juris: e vorba de o materie ce a fost digerată de un expert, care a selecționat cu grijă informațiile pe care le-a considerat necesare a fi transmise și a organizat materialul așa încât să fie asamblat într-o formă accesibilă și inteligibilă și ce aduce viziunea sa de ansamblu. Nimic din acestea cu răspunsurile fragmentate și probabiliste ale unei IA. Chiar dacă răspunsul pe care ea l-ar putea da nu e fals, viziunea arhitecturii de ansamblu a materiei se pierde și studentul nu se mai bucură de securitatea pe care o aduce analiza manualului favorit. Iată de ce s-ar impune explicat studenților că bogăția muncii scrise de uman, identificat și competent, nu are nimic de-a face cu fructul producției unei IA, ale cărei surse rămân necunoscute ori se rezumă la accesul la o IA generativă, concepută de editori.

Într-o perspectivă în care tehnologia vine în sprijinul dobândirii savoir-faire-ului intelectual tradițional, universitatea pariziană a dezvoltat măsuri specifice în domeniu: pentru studenții anului I s-a creat un RAG (retrieval-augmented-generation), un instrument pedagogic propulsat de IA, în care au fost descărcate cursuri universitare, însoțite de indicații pentru a deveni repetitive și a putea oferi studenților interesați răspunsuri la întrebări suplimentare lămuritoare, spre suplinirea efortului tradițional din bibliotecă.

În numeroase universități însă, profesorii au banalizat calculatoarele și actul de a învăța continuă să treacă prin luarea de notițe, ascultarea activă etc. O reacție poate de înțeles, dar discutabilă din perspectiva progresului tehnologic și a consecințelor sale inevitabile. Dezlegarea dilemei presupune diferențierea între cursul magistral și lucrările dirijate. În privința primului, instrumentul tehnologic devine un mijloc de distragere a atenției și disipare a concentrației pe rețelele sociale, în defavoarea audierii receptive și efective; așadar, în acest context IA e folosită mai ales pentru a lua note în locul studentului. Dar, în ultimă instanță, o atare practică nu e tocmai productivă; trebuie deja ca IA să înțeleagă corect ceea ce spune profesorul de la catedră, apoi să reia tot ceea ce a înțeles de la acesta și să transmită inclusiv digresiunile secundare ale lui, care prezintă interesul lor pentru moment, dar care nu au vocația să fie reținute în notele de curs. În cele din urmă apare mai eficient pur și simplu a proceda precum altădată, la notări personale, care constituie o sarcină cognitivă cu o valoare intrinsecă pentru capacitățile intelectuale, ocazie cu care se solicită memoria și capacitatea de sinteză. E periculos a delega această sarcină, întrucât ea e formatoare de agilitate intelectuală și constituie primul act de învățare a cursului. O generație care se obișnuiește să delege acest tip de muncă intelectuală unei mașini încă de la debutul studiilor sale universitare își asumă riscuri serioase în privința autonomiei și capacității sale intelectuale viitoare.

Referitor la așa-numitele lucrări dirijate, IA e și mai direct vătămătoare actului de învățare; în afară de problemele de atenție, studentul va fi tentat să întrebe IA pentru a răspunde la întrebările care îi sunt puse în acest cadru, periclitând astfel valoarea reflecției și a discuțiilor aferente. Din această cauză, dispariția calculatorului de la seminarii și introducerea de exerciții de realizat în mod direct în clasă apar ca necesare.

Dacă unii consideră binevenite măsurile menite să păstreze calitățile învățământului superior tradițional în primii ani de studii universitare, învățarea și utilizarea IA nu pot lipsi din universitate, în condițiile în care absolvenții vor intra pe o piață a muncii marcată structural de existența noilor tehnologii avansate. De aceea se consideră că recurgerea la asigurarea unei formări pentru IA sub forma unui certificat nu s-ar impune mai înainte de nivelul de masterat. Acesta ar putea să prezinte funcționarea tehnologiei de large language models (mari modele de limbaj, LLM), utilitatea pe care o poate avea un LLM generalist pentru activitatea profesională, precum și anumite instrumente de IA specializate propriului lor domeniu și, nu în ultimul rând, încadrarea juridică a IA. Acest din urmă modul poartă, în special, asupra problemelor proprietății intelectuale, datelor cu caracter personal și cele ale răspunderii pe care o poate angaja utilizarea noii tehnologii în condițiile directivei privind produsele cu defecte sau în contextul regimului general.

În privința impactului asupra cercetării științifice, există temerea că și cercetătorul ar putea să-și asume prompt-ul IA și să se mărginească la răspunsul său, și astfel ca noblețea activității de investigație să fie abandonată, iar bibliotecile să devină deșert. Care va fi viziunea pertinentă a viitorilor doctoranzi? Vor opta aceștia pentru a face din IA mai degrabă un partener în pregătirea doctorală și mai deloc un substitut periculos? La Paris se militează în acest sens pentru o pregătire doctorală de tip socratic, un alt RAG; așa, de exemplu, dacă doctorandul vrea să-și aprofundeze una din ideile sale, IA îi va cere precizări ce pot să pună în lumină în mod subtil o slăbiciune în percepere, dar niciodată nu-i va oferi un răspuns total și expres. IA e concepută astfel spre a aduce doctorandului un plus metodologic care îi lipsește. Aceasta poate fi un aspect din zona pluridisciplinară care i s-ar părea pertinent pentru munca sa, dar care nu ar fi fost niciodată gândit dacă nu ar exista în literatura de specialitate. De exemplu, dacă doctorandul e jurist și lucrează asupra obligației de informare, IA ar putea să-i sugereze scrieri de analiză comportamentală a dreptului, care interesează eficacitatea concretă a uneia sau alteia dintre modalitățile de informare: în acest fel, studentul respectiv va putea critica o atare obligație în dreptul pozitiv care, dacă are meritul de a exista, nu-și va atinge în realitate obiectivele sale. O astfel de abordare poate fi, de asemenea, în plan comparatist, istoric etc.

Modelul unui asemenea „asistent socratic”, testat deja la Paris și care își așteaptă proba practică, reprezintă un model de a acționa în sensul adaptării tehnologice a lumii juridice universitare, demn de urmat, inclusiv în România.

 4. Academia IA pentru avocați

 IA în educație: Baroul din Paris a lansat Academia IA, un program gratuit de formare continuă pentru avocați, menit să asigure suveranitatea digitală și respectarea secretului profesional. Cursul abordează etica, selecția instrumentelor Legal Tech și crearea practică de agenți IA pentru cabinete.

 Baroul din Paris a anunțat la 24 septembrie 2026 lansarea Academiei IA, un nou program de formare gratuit destinat avocaților parizieni pentru a-i sprijini în aproprierea inteligenței artificiale în ecuația complexă cu secretul profesional.

Într-adevăr, IA bulversează deja practicile cabinetelor, deopotrivă deschizând noi perspective și ridicând probleme structurante, legate de ce instrumente adoptăm, ce date le încredințăm, unde le adăpostim și ce dependențe economice și tehnologice antrenează atari opțiuni pe termen lung? Cu astfel de preocupări și în prelungirea strategiei digitale „Spre un barou suveran”, se înscrie și noua inițiativă care are ca obiectiv consolidarea suveranității digitale a cabinetelor, dând avocaților mijloacele de a face opțiuni clarificate și de a păstra controlul asupra instrumentelor lor în mediul digital aferent.

În fața multiplicării uneltelor și a formării, adeseori costisitoare și mai puțin adaptate la exigențele profesiei, Baroul din Paris înțelege să se afirme precum un terț de încredere în privința noilor tehnologii avansate. Secretul profesional, confidențialitatea, protecția datelor, securitatea instrumentelor, controlul uman și suveranitatea se vor în centrul dispozitivului, cu ambiția de a face din Ordinul profesiei reflexul natural al avocaților asupra acestor subiecte.

„Inteligența artificială a intrat deja în cabinete. Rolul nostru nu e nici acela de a interzice și nici de a alege instrumentele în locul avocaților, ci de a le permite să le utilizeze în cunoștință de cauză. Suveranitatea digitală înseamnă tocmai puterea de a alege aceste instrumente, de a controla datele sale și de a nu deveni captivi ai unei tehnologii. Cu Academia IA, dorim a face din Ordin terțul de încredere digitală al avocaților”, a declarat, cu această ocazie, Louis Degos, batonierul (decanul) baroului din capitala Franței.

Gratuită pentru avocații parizieni și validată cu titlu de formare continuă, fiecare sesiune a inițiativei, pilotată de Centrul de documentare al Baroului din Paris, va reuni un grup de participanți la Casa Avocaților pentru o zi de pregătire intensivă articulată în trei timpi: a) înțelegerea fundamentelor IA și implicațiile lor deontologice; b) alegerea, prin intermediul unei panorame independente a principalelor instrumente de Legal Tech de pe piață; c) practicarea, în cadrul unui atelier consacrat creării de agenți IA și de cazuri de utilizare aplicabile în mod direct cabinetului de avocatură.