Regulamentul Omnibus IA

. Această reformă se înscrie într-un context legislativ inedit de adoptare a unor ansambluri de măsuri „omnibus” în ordinea juridică a UE, în mai multe sectoare economice. E vorba de a simplifica dispozitivul reglementar european pentru a consolida competitivitatea Uniunii la nivel mondial. Nu a fost și nu e vorba de un val de dereglementare aferent unor presiuni geostrategice puternice, ci de o formă de reziliență și de adaptare la noile condiții de competitivitate tehnico-economică și de repoziționare strategică. În acest context, chestiunea centrală pentru piața europeană a inteligenței artificiale devine viitorul impact al reformei AI Omnibus: este ea capabilă să modifice amprenta normativă a RIA în sensul scontat de legislatorul UE? Ambiția declarată oficial e cea de a se realiza „o punere în aplicare a regulamentului... clară, simplă și propice inovației” și mai ales de a face din Uniune „un continent al IA”. Principalele evoluții aduse de AI Omnibus se exprimă la două niveluri: cel al contururilor regulamentului, care sunt parțial redesenate, și cel al regimului de conformitate al operatorilor de IA care beneficiază de scutiri țintite.[1] în ceea ce privește simplificarea punerii în aplicare a normelor de armonizare privind inteligența artificială (Regulamentul Omnibus în domeniul digital privind IA), intrat în vigoare la 27 iulie 2026, vizează a simplifica punerea în aplicare a AI Act, prevăzută inițial pentru vara anului 2026 (RIA, art. 113 §2), chiar dacă anumite capitole erau deja aplicabile (AI Act, art. 113 §3), „în scopul de a elibera inovația tehnologică în piața interioară”. Pe această cale au fost rescrise mai bine de 20 de articole ale regulamentului, unele în mod substanțial, s-au suprimat altele și s-au adăugat unele noi. În total, aproape 30 la sută din document a fost modificat, ceea ce înseamnă mult, având în vedere densitatea normativă a AI ActRegulamentul (UE) 2026/1744 din 8 iulie 2026 de modificare a Regulamentelor (UE) 2024/1689, (UE) 2018/1139 și (UE) 2023/1230În contextul revizuirii mai multor texte unional-europene,

1. Modificări aduse taxonomiei sistemelor de IA. La acest capitol e vorba, mai întâi, de practicile de IA interzise în baza prevederilor art. 5 din AI Act, căruia i se mai adaugă alte două. Acest articol e aplicabil din februarie 2025 (conform art. 113 §3a din RIA) și a făcut deja obiectul liniilor directoare interpretative foarte detaliate ale Comisiei Europene [29 iulie 2025, C (2025) 5052 final]. Așa cum s-a remarcat, fără îndoială că atari prevederi au fost determinate de folosirile abuzive ale instrumentului de IA generativă Grok atașat la rețeaua socială X, care au condus co-legislatorii să interzică, pe de o parte, practicile de inteligență artificială care generează conținuturi sexuale și intime neconsimțite și, pe de altă parte, cele care constau în producerea de material relativ la abuzuri sexuale asupra copiilor (în sensul art. 2 pct. c și e din Directiva 2011/93/UE din 13 decembrie 2011 relativă la lupta împotriva abuzurilor sexuale și exploatării copiilor).

privind practicile interzise, aceste două ipoteze „vizează să prevină comportamentele prejudiciabile susceptibile să constituie ori să conducă la infracțiuni penale precum difuzarea de conținuturi ilicite, material relativ la abuzuri sexuale privind copiii și hipertrucajele sexuale explicite”.Liniile directoareReferitor la aceste noi prevederi se impun două remarci. Prima constă în a reaminti faptul că, în mod contrar cazurilor de utilizare a sistemelor de IA cu grad ridicat de risc din anexa a III-a RIA, pe care Comisia Europeană o poate modifica prin act delegat (AI Act, art. 97), nu aceasta este situația practicilor interzise pentru care este prevăzută numai redactarea de linii directoare, fără caracter obligatoriu (art. 96 alin. 1b din RIA). Așadar, adoptarea AI Omnibus era deci calea de drept indispensabilă pentru extinderea câmpului obligatoriu al practicilor interzise fondate pe atingerea adusă valorilor Uniunii, în particular aici demnitatea umană. În al doilea rând, s-a pus întrebarea dacă nu cumva aceste practici nu erau deja acoperite prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) și b) care interzic sistemele ce „implementează tehnici în mod deliberat manipulatoare ori înșelătoare” ori „care exploatează vulnerabilitățile unei persoane fizice ori ale unui grup specific de persoane”. Așa cum explică

Amendamentul art. 5 al AI Act vizează, deci, mai întâi să transmită un mesaj politic, lăsând la o parte simplificarea reglementării anunțată în favoarea unui apel la „liniile roșii” ale UE în ecosistemul digital mondializat. Se poate regreta că legislatorul unional-european n-a manifestat mai multă încredere în propriile-i reguli, care ar fi fost suficiente în condițiile unei interpretări.

Apoi, asistăm la o clarificare a categoriei sistemelor de IA cu grad ridicat de risc, care constituie epicentrul normativ al AI Act. Potrivit art. 6 al acestuia din urmă, există două mari categorii de sisteme de IA cu grad ridicat de risc: cele care sunt deja reglementate de legislația de armonizare a Uniunii (anexa I a AI Act) și cele care nu sunt încă (anexa III). Omnibus AI Act se interesează numai de prima și procedează la mai multe clarificări vizând a limita calificarea acestor sisteme de IA ca fiind cu grad ridicat de risc și aplicarea subsecventă a regimului de conformitate. În particular, se clarifică ceea ce trebuie să se înțeleagă prin „sistem de IA destinat să fie utilizat precum component de securitate a unui produs”, acoperit de anexa III precitată. În acest scop, noțiunea de „component de securitate” (AI Act, art. 3 pct. 14) este, în parte, redefinită în vederea explicitării faptului că RIA are vocația să se aplice numai produselor pentru care recurgerea la IA are o finalitate explicită de securitate a persoanelor sau a bunurilor, și nu funcții anexe precum optimizarea performanțelor ori asistența utilizatorului. Dacă atari evoluții pot, la prima vedere, să pară în mod esențial formale, ele participă totuși la întărirea abordării „securitare” a produselor de IA (în sensul de safety) și prefigurează schimbări semnificative în planul regimului de conformitate a sistemelor de IA cu grad ridicat de risc din anexa I.

2. Recalibrarea blocurilor reglementare ale AI Act. Structural, AI Act se compune din trei mari corpuri normative. Primul regrupează regimurile juridice de introducere pe piață și de utilizare a sistemelor de IA în Uniune. Cel de-al doilea e constituit din reguli de reglare a pieței de IA, declinate în regimul de supraveghere a acesteia și cadrul instituțional de guvernanță unional-europeană. În fine, cel de-al treilea prevede măsuri în favoarea inovării, sub forma spațiilor reglementare de testare și o relaxare reglementară pentru întreprinderile mici și mijlocii și start-up-uri. Dacă această fizionomie de ansamblu nu e modificată de Regulamentul AI Omnibus, ea cunoaște cel puțin trei evoluții importante. Astfel, referitor la primul bloc normativ, îi sunt amputate sistemele de IA asociate „echipamentelor tehnice” ale vechii Directive 2006/42/CE din 17 mai 2006 eponime, reformată prin Regulamentul (UE) din 14 iunie 2023 privind mașinile și andosată noului cadru legislativ (new legislative framework – NLF, care se compune din trei texte cheie relative la diferite scheme de evaluare a conformității produselor, inclusiv acreditarea organismelor notificate, marcajul UE și supravegherea pieței). Anexa I a AI Act e amendată în scopul de a transfera „regulamentul mașini” spre anexa I secțiunea B, alături de diverse texte (privind, în special, aviația civilă și vehiculele cu motor) care, în sine, nu aparțin NLF. Respectivul transfer creează, deci, cel puțin în plan legistic, o formă de incoerență cu atât mai mult marcantă cu cât domeniul material de aplicare al „regulamentului mașini” e extrem de larg, acoperind aproape toată industria manufacturieră. RIA nu va mai reglementa în mod direct sistemele de IA ca produse ori componente de securitate ale unui produs aparținând acestui regulament. Regimul de conformitate cuprinzând exigențele esențiale ale secțiunii a 2-a a capitolului III din AI Act (gestiunea riscurilor, guvernanța datelor, transparența, controlul uman etc.) trebuie să fie integrat direct Regulamentului (UE) 2023/1230 prin acte delegate ale Comisiei Europene (Reg. AI Omnibus, art. 3). Se revine, astfel, asupra logicii foarte criticate de industrie a unei articulări reglementare fondate, deopotrivă, pe principiul complementarității (a RIA cu legislația de armonizare preexistentă) și pe principiul lex specialia atunci când textele reglementează aceleași aspecte. Regulamentul AI Omnibus privilegiază astfel o difuzare mai suplă a cadrului reglementar privind IA în domeniul strategic al mașinilor în era industriei 4.0.

În privința secundului bloc, relativ la reglementarea pieței, asistăm la o detaliere a prevederilor sale, începând cu rolul Oficiului pentru IA. Să amintim că acesta e o emanație a Comisiei Europene, cu o dublă funcție: pe de o parte, guvernanța unional-europeană a IA în contextul transnațional al pieței interioare a Uniunii și, pe de alta, supravegherea sistemelor de IA și a modelelor de IA de uz general (AI Act, art. 3, pct. 47). Această din urmă funcție e întărită prin Regulamentul Omnibus AI. Prevederile art. 75 anterior din RIA organizau o coordonare a competențelor de supervizare între Oficiul pentru IA și autoritățile naționale de supraveghere, utilizând noțiunea nedefinită de sistem IA de „uz general”. Regulamentul AI Omnibus suprimă noțiunea și întărește centralizarea supravegherii în jurul Oficiului IA pentru sistemele de IA sprijinite pe un model de IA de uz general, dezvoltat de același furnizor, dar, de asemenea, de operatorii ce fac parte din aceeași întreprindere. Cu toate acestea, se exclud unele sisteme reglementate de autoritățile de supraveghere specializate, după modelul autorităților de protecție a datelor. Apoi, câmpul de supraveghere a pieței al Oficiului pentru IA e lărgit în contextul reglementării pieței serviciilor digitale. El  include în prezent sistemele de IA care constituie sau sunt integrate într-o foarte mare platformă online ori un foarte mare motor de căutare online în sensul Regulamentului (UE) nr. 2022/2065 din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale (Digital Service Act).

), cu care e dotat Oficiul IA. Ele se sprijină pe Regulamentul (UE) nr. 2019/1020 din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor (anchete, inspecții la fața locului, angajamente obligatorii, amenzi și penalități).public enforcementAvând în vedere sfera extinsă de supervizare a Oficiului pentru IA, noile prevederi organizează cooperarea necesară a acestuia cu autoritățile de supraveghere ale statelor membre în funcție de piața națională pe care operatorul IA ori reprezentantul său e situat. El va trebui în special să notifice imediat autorității de supraveghere competente intenția sa de a lua o decizie având ca efect interzicerea ori restrângerea furnizării sistemului de IA pe piața națională (noul art. 75, § 1c din AI Act). Noi dispoziții vin să detalieze competențele de control și de sancționare a exigențelor RIA (în sens de

În fine, ultimul bloc reglementar al AI Act vizează măsurile relative la inovație; acestea sunt consolidate prin Regulamentul Omnibus AI în continuarea a ceea ce prevedea propunerea Comisiei. Ele vizează, pe de o parte, extensia scutirilor reglementare acordate întreprinderilor mici. În acest sens, își face apariția o nouă entitate, alături de microîntreprinderi și cele mici și mijlocii: micile întreprinderi cu medie capitalizare (SMC – small mid-caps), definite prin trimiterea la Recomandarea 2025/1099 a Comisiei Europene. Toți acești mici actori ar trebui să beneficieze de o aplicare proporționată cu mărimea lor a dispozițiilor RIA, în materie de sisteme de IA cu grad ridicat de risc, de sancțiuni și dispozitive variate de acompaniament din partea autorităților publice de reglementare a IA. Pe de altă parte, Regulamentul AI Omnibus întărește dispozițiile inovatoare ale spațiului de teste reglementare și de încercare a sistemelor cu grad ridicat de risc în condiții reale. Se dorește ca PME și SMC să li se acorde un loc prioritar pentru a beneficia de aceste dispozitive. Se consacră, de asemenea, posibilitatea pentru sistemele de IA acoperite de legislațiile de armonizare din anexa I să beneficieze de atari dispozitive de inovare.

3. Ajustarea țintită a regimurilor de conformare. Regulamentul (UE) 2026/1744 operează o ajustare țintită a anumitor regimuri juridice stabilite prin AIA, respectiv a celor referitoare la obligațiile transversale pentru ansamblul actorilor lanțului de valoare al IA și cel al sistemelor de IA cu grad ridicat de risc.

3.1. Flexibilizări transversale. În acest sens, regulamentul modificator din 8 iulie 2026 amendează dispoziția transversală relativă la alfabetizarea în materie de IA. Acest concept include ansamblul competențelor, cunoștințelor și elementelor de înțelegere ce permit diferiților actori ai ecosistemelor de inteligență artificială, inclusiv persoanelor afectate de aceasta, a conștientiza „oportunitățile și riscurile pe care le implică IA, precum și prejudiciile pe care le pot aduce” (AI Act, art. 3, pct. 56). Intrat în aplicare din februarie 2025 și sancționabil de autoritățile naționale de supraveghere din vara anului 2026, art. 4 prevede că furnizorii și implementatorii de sisteme de IA „iau măsuri pentru a asigura, în cea mai mare măsură posibilă, un nivel suficient de alfabetizare în domeniul IA a personalului lor și a altor persoane care se ocupă cu operarea și utilizarea sistemelor de IA în numele lor”. Această obligație a fost puternic criticată de către operatorii de IA din faptul generalității sale și, prin ricoșeu, pentru sarcina administrativă și responsabilitatea pe care le comportă. Formularea sa originală nu permitea, în consecință, să se aprecieze întinderea exactă a obligației și, în plus, mijloacele pertinente pentru a o aplica. În această situație, CE a acționat spre a da substanță art. 4, de exemplu făcând accesibilă o pagină web de întrebări/răspunsuri asupra subiectului și un repertoar al practicilor vizând a susține controlul IA. În final s-a ajuns la o rescriere „spre jos” a acestei dispoziții; nivelul său obligațional trece astfel de la „garanție/asigurare” proporțională de stăpânire a IA, așa cum era în textul inițial, la o simplă „susținere” a dezvoltării unei atare alfabetizări, în urma revizuirii sale. Desigur, o atare transformare e criticabilă; din dorința de a calma industria domeniului, se riscă a se slăbi deopotrivă protecția împotriva riscurilor acestei tehnologii foarte puternice și autonomizarea indivizilor, care trece prin cunoașterea și înțelegerea IA, într-o lume marcată de o prezență exponențială a utilizărilor sale. Pentru a compensa inflexibilitatea din partea operatorilor, noul articol 4 e completat prin două noi alineate privind autoritățile publice. Primul oficializează implicarea Comisiei și a statelor membre în susținerea (sprijinirea și înlesnirea) eforturilor furnizorilor și implementatorilor pentru a-și îndeplini obligația de alfabetizare. Cel de-al doilea mobilizează Consiliul IA – ce reunește reprezentanții statelor membre la nivelul Uniunii – în scopul adoptării de recomandări „ținând seama de cadrele europene de competențe”, care să promoveze alfabetizarea în materie de IA, în special prin definirea de obiective comune.

Pe de altă parte, Regulamentul 2026/1744 creează o nouă dispoziție de aplicare transversală în materie de prelucrare a datelor cu caracter personal, în contextul sistemelor și modelelor de IA. În versiunea inițială a AI Act, art. 10 § 2, în materie de guvernanță și gestionare a datelor adecvate scopului preconizat al sistemului IA cu grad ridicat de risc, prevedea că furnizorii care dezvoltă sisteme cu grad ridicat de risc care recurg la antrenamentul modelelor de IA prin intermediul datelor trebuie să caute „eventualele prejudecăți care sunt susceptibile a avea o incidență negativă asupra drepturilor fundamentale” și să ia „măsurile adecvate vizând a detecta, preveni și atenua eventualele prejudecăți” (art. 10 § 2, f și g); ei beneficiau, în acest context, de o bază legală specială și condiționată, la art. 10 § 5 pentru prelucrarea datelor personale zise sensibile, în cadrul seturilor de date de antrenament, de validare și de test, în scopul suprimării prejudecăților. De amintit că aceste date sensibile – zise „categorii particulare de date cu caracter personal” – sunt cele care poartă, în special, asupra originii rasiale, opiniilor politice, religiei, orientării sexuale sau chiar a caracteristicilor genetice ale persoanelor. Potrivit art. 9 din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecția datelor persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (RGPD), prelucrarea lor este, în principiu, interzisă, existând totuși excepții strict încadrate. O atare logică derogatorie se reflectă în RIA. Tratamentul acestor date poate să fie justificat de un interes public european: evitarea discriminărilor interzise, co-substanțiabilitățile prejudecăților sistemelor de IA. Regulamentul AI Omnibus extinde această bază legală a excepției la alți furnizori de sisteme și modele de IA într-un nou articol 4 bis (adăugat prin art. 1 § 6 al regulamentului modificator). Respectivul articol debutează prin reluarea textului fostului articol 10 § 5 din AI Act, apoi îl extinde la alți operatori de IA prevăzuți de RIA. Detectarea prejudecăților nu devine, cu toate acestea, o obligație pentru respectivii operatori. Noul articol 4 bis reia, în afară de asta, condițiile stricte ale tratamentului datelor sensibile; el trebuie să fie încadrat prin măsuri tehnice și organizaționale întărite (securitate, pseudonimizare, acces restrâns, netransmiterea către terți, ștergere rapidă), precum și justificat în cadrul documentației ce figurează în registrele prevăzute de RGPD și legislația conexă. O atare lărgire a cercului actorilor autorizați să manipuleze date sensibile nu e lipsită de pericol, întrucât astfel cresc atât riscurile de scăpări cât și de deturnări ale acestor date.

3.2. Simplificarea parțială a regimului de conformitate a sistemelor de IA cu grad ridicat de risc. Cea mai mare parte a măsurilor de simplificare a AI Act privește sistemele de IA cu grad ridicat de risc și, în special, cele aparținând, în sine, unei legislații de armonizare din anexa I secțiunea A. În consecință, industria vizată a operat cu un puternic lobby pe lângă instanțele europene pentru a beneficia de clarificări în articularea dispozițiilor legislative și o limitare a sarcinii administrative în particular, spre a evita dublările normative.

Mai întâi, câmpul regimului de conformitate prevăzut la secțiunea 2 a capitolului III din AI Act cunoaște o schimbare de orientare notabilă. Aplicarea sa ar putea fi limitată atunci când două condiții sunt reunite: o legislație unional-europeană de armonizare a secțiunii A a anexei I prevede exigențe cel puțin echivalente pentru a contracara riscurile pentru sănătate, securitate și drepturile fundamentale și, respectiv, această limitare să nu reducă nivelul global al protecției prevăzut de AI Act. Revine Comisiei Europene sarcina de a stabili, până cel mai târziu la 2 august 2027, sistemele de IA cu grad ridicat de risc vizate în acest sens, exigențele ori obligațiile susceptibile de a fi limitate și condițiile în care această limitare se aplică. Apoi, în privința evaluării de conformitate, regulamentul AI Omnibus prevede mai multe amendamente vizând a simplifica și accelera desemnarea organismelor de evaluare a conformității (denumite organisme notificate) pentru sistemele de IA acoperite de o legislație de armonizare (anexa I). Se instaurează posibilitatea – în sarcina autorităților naționale notificatoare – a unei proceduri unificate de candidatură și de evaluare pentru respectivele structuri, de exemplu în materie de dispozitive medicale. Această cerere unică va trebui să fie supusă instrumentării, în mod direct, autorității notificante sectoriale. În afară de aceasta, organismele notificate deja desemnate sub aceste legislații de armonizare conservă puterea de a evalua conformitatea cu exigențele AI Act, dar vor trebui să depună o cerere de desemnare oficială pentru acest regulament, cel mai târziu la 18 luni după intrarea în aplicare a reformei „AI Omnibus”, în scopul de a garanta competența lor tehnică în materie de IA. În privința furnizorilor de sisteme de IA din anexa I, aceștia sunt invitați să integreze datele relative la gestiunea calității în scopul de a evita dublările administrative. În fine, de notat obligația de înregistrare a sistemelor de IA cu grad ridicat de risc într-o viitoare bază de date europeană pentru furnizorii ce invocă clauza de etapă prevăzută de art. 6 § 3, atunci când sistemul lor nu prezintă „un grad ridicat de risc”. Informațiile cerute conform secțiunii B a anexei a VIII-a din RIA au fost reduse.

În orice caz, se poate aprecia că prin regulamentul Omnibus AI se aduce un spor de simplicitate reglementării regimului instituit prin AI Act, pentru a i se asigura eficiența sa juridică în piața interioară, în serviciul inovației și fără a slăbi protecția drepturilor.

4. Raporturile temporale de aplicare ale AI Act. Aplicarea prevăzută inițial pentru vara anului 2026 a regimului de conformitate a sistemelor de IA cu grad ridicat de risc a făcut obiectul a numeroase critici, declanșând o cerere multipartită de pauză legislativă zisă „stop the clock”. Era vizată, în special, întârzierea în pregătirea normelor tehnice armonizate în sensul art. 40 AI Act, aflate în pregătire în cadrul Comitetului European de Normalizare și a Comitetului European de Normalizare în Electronică și în Electrotehnică (CEN–CENELEC). Ele trebuie să transcrie, prin specificații tehnice, exigențele esențiale ale secțiunii a 2-a a capitolului III din RIA pentru sistemele de IA cu grad ridicat de risc. Normele armonizate sunt centrale pentru conformarea furnizorilor de IA, întrucât respectarea lor voluntară conferă o prezumție de conformitate cu exigențele obligatorii corespondente din AI Act. În același timp, adoptarea multipartită a acestor norme se află în centrul mizelor concurenței și ale suveranității tehnologice, care depășesc piața interioară a Uniunii.

) de care beneficiază sistemele de IA cu grad ridicat de risc introduse pe piață înainte de intrarea în aplicare a regimului de conformitate al respectivelor sisteme, respectiv 2 decembrie 2027. Cu toate acestea, fac excepție sistemele de IA cu grad ridicat de risc destinate a fi utilizate de autoritățile publice (conformate până în vara anului 2030). În fine, un termen de patru luni suplimentare – respectiv 2 decembrie 2026 – e acordat furnizorilor de sisteme de IA care generează conținuturi sintetice și introduse pe piață înainte de 2 august 2026 pentru a se conforma exigențelor de transparență ale articolului 50 din RIA, în special marcajul menționatelor conținuturi și divulgarea deepfake.grandfather clauseÎn acest context, regulamentul Omnibus IA acordă 17 luni suplimentare conformării sistemelor de IA cu grad ridicat de risc din anexa III (respectiv un report pentru 2 decembrie 2027) și 12 luni pentru cele din anexa I (adică o amânare până la 2 august 2028). În plus, prin paralelism, art. 111 § 2 e amendat în sensul de a extinde exceptarea legislativă (zisă

II. S.U.A.: mize procesuale ale traducerilor judiciare prin IA

Jurisprudența IA – SUA: O cauză penală din Texas (Rovirosa) prefigurează noi dileme în regimul probator, mai ales când sunt implicate traduceri automate. În cauză, judecătorul a integrat procesul de traducere, în mod obișnuit banal, în dinamica sistemului penal acuzatorial și adversal, majoritatea probelor din dosar fiind în limba spaniolă. Ulterior a anulat condamnarea și a clasat cauza pentru insuficiente probe, afirmându-se că într-o cauză penală, ministerului public îi revine sarcina de a proba nu numai relatările în limba sursă, ci, totodată, și ceea ce semnifică în mod real în engleză. Precedentul prefigurează o dilemă majoră pentru traducerile generate de inteligența artificială: imposibilitatea confruntării algoritmului și riscul declanșării unei veritabile „bătălii a boților” între părți.

Introducerea și utilizarea instrumentelor de IA în procedurile judiciare implică noi probleme de ordin legal, care își așteaptă dezlegarea. Printre acestea apare dilema: o traducere e o probă obiectivă ori deja o formă de interpretare? O cauză judiciară tranșată recent în statul american Texas a relansat dezbaterea asupra fiabilității traducerilor în procedurile penale și, în același context, privind rolul IA în activitatea tribunalelor.

).lex fori1. În S.U.A., referitor la procedurile penale se întâlnesc două cazuri fundamental diferite în care informațiile într-o limbă trebuie să fie traduse în alta. În ambele situații limba „țintă” e cea a sediului litigiului: tribunalul și ceilalți participanți la proces trebuie să înțeleagă elementele de probă în legea locală aplicabilă (

Prima dintre ele privește declarațiile orale examinate „în timp real” ca atare, în timpul unei proceduri judiciare. Interpretarea de acest tip e, în general, simplă: o persoană competentă în cele două limbi e desemnată ca interpret și traduce în limba locală ceea ce partea sau martorul spun în altă limbă. Această interpretare poate să fie consecutivă, cel audiat marcând o pauză după fiecare frază pentru a permite traducătorului autorizat să intervină, fie „simultană”, audiatul exprimându-se în mod normal și fără o pauză specială, în timp ce un interpret – în general izolat în spatele unui dispozitiv insonorizat – traduce imediat spusele difuzate apoi pentru ascultători. Acest proces are avantajul de a fi transparent: partea adversă și apărătorul său urmăresc traducerea și pot, dacă nu înțeleg ei înșiși limba sursă, să facă apel la propriul interpret pentru a verifica integritatea procedurii și a contesta eventualele contrasensuri.

O situație cu totul diferită se prezintă atunci când elemente scrise de probă există în limba sursă și se impun a fi traduse în limba locală pentru a fi utilizate în justiție. În acest caz, traducerea nu se realizează în mod public; un traducător care, lucrând în mod autonom, stabilește un nou document, pretins a fi fidel conținutului celui sursă. Exemplele clasice se referă la documente comerciale, precum contractele ori la corespondențe de felul scrisorilor și, din ce în ce mai mult, e-mail-uri. În cursul procedurii, documentul tradus poate fi determinant, în măsura în care cel original ar fi, în general, de neînțeles pentru participanți.

2. În tribunalele federale americane, interpretările orale în timp real sunt reglementate prin regula 604 din Federal Rules of Evidence care dispune că „un interpret trebuie să fie calificat și pronunță un jurământ ori o afirmație solemnă de a furniza o traducere fidelă”. Această dispoziție e completată printr-o lege relativ recentă care cere administrației judiciare federale să stabilească o procedură de „certificare a calificărilor persoanelor care pot să exercite ca interpret acreditat” și să trateze în situații „în care niciun interpret agreat nu e disponibil în mod rezonabil” pentru „procedurile în fața tribunalelor federale”. Interpretarea în sala de audiență este bine stabilită și constituie o sursă de muncă pentru numeroși lingviști; în marea majoritate a cazurilor nu comportă nicio controversă. Rarele decizii judiciare care implică atari aspecte arată că rolul de a asigura interpretări exacte și echitabile revine președintelui instanței de judecată.

Nicio regulă nu tratează, dimpotrivă, procedura aplicabilă atunci când elemente scrise de probă au fost la origine stabilite într-o altă limbă decât cea a forului, problematică abordată recent în jurisdicțiile texane. Concluziile sale devin relevante și în contextul extinderii utilizării instrumentelor de IA în interpretările/traducerile judiciare.

3. În 2025, un anume Rovirosa a fost dedus în fața unui tribunal din Texas pentru încălcarea Foreign Corrupt Practices Act, imputându-i-se faptul de a fi colaborat cu mai mulți complici spre a corupe funcționari mexicani. Fără o mare surpriză, o largă parte a elementelor de probă erau constituite din mesaje și e-mail-uri în spaniolă, schimbate între prevenit și complicii săi. Textele originale în spaniolă ale acestor comunicări nu au fost niciodată prezentate juriului. Dimpotrivă, procurorul a produs numeroase documente prezentate ca traduceri în engleză, cu certificarea conformității textului. El a explicat că versiunea în engleză fusese realizată de o societate comercială privată reputată, specializată în traduceri, dar că diferiții indivizi care au realizat respectiva activitate nu au compărut ca martori. În timpul producerii acestor traduceri ca probă, apărarea s-a opus în mod sistematic admiterii lor pe motivul că constituiau o probă „din auzite” (indirectă) în absența traducătorului ca martor, fără ca totuși să propună traduceri alternative.

În aparență, această procedură era conformă unei jurisprudențe bine stabilite potrivit căreia, dacă prevenitul contestă o traducere, îi incumbă „a contesta exactitatea sa, prezentând o traducere alternativă, în scopul ca juriul să poată alege pe care o crede”. Astfel, era în general admis că, dacă apărarea și acuzarea au păreri substanțial divergente asupra sensului real al unui element de probă în limba sursă, juriului îi revine sarcina să tranșeze în cele din urmă, dar numai dacă apărarea contesta activ traducerea, propunând o alta, ceea ce Rovirosa nu a făcut.

Jurații l-au condamnat, dar după proces judecătorul a anulat condamnarea și a clasat cauza pentru insuficiente probe, considerând că traducerile în engleză produse nu putuseră fi supuse juriului și că, fără ele, nicio vinovăție nu putea să fie stabilită. În centrul raționamentului se afla ideea că erau ei înșiși „martori” fără dispozițiile cărora jurații nu puteau aprecia în mod fiabil integritatea și valoarea elementelor de probă pe care s-a sprijinit ministerul public. Tribunalul a notat că în numeroase cazuri nu poate exista o singură traducere „corectă”, întrucât „nuanțele regionale și considerațiile textuale” pot crea degradări de sens pe care un interpret dat nu le-ar putea sesiza. S-a conchis, astfel, că dacă procurorul dorea să stabilească în engleză ceea ce prevenitul și complicii săi spuseseră în spaniolă, trebuia să citeze traducătorii ca martori, supuși la contra-interogatoriu în fața juriului, „ceea ce ar fi permis punerea în lumină a mizelor de sensibilitate culturală” și să se exploreze în ce măsură traducătorii posedau „cunoștințele specializate” necesare pentru a ține seama de nuanțele respective.

, în care s-a respins validitatea condamnărilor penale fondate pe mărturia persoanelor care nu au fost supuse contra-interogatoriului în fața juriului. Deși ministerul justiției a formulat apel, e probabil ca raționamentul principal al judecătorului să fie aprobat și menținut, având în vedere că el constituie o aplicare adaptată a „Confrontation Clause” din cel de-al Șaselea Amendament. Chiar dacă judecătorul nu l-a examinat în mod explicit, procedeul pe care l-a propus e foarte similar utilizării în tribunalele federale, de martori-experți – experți care explică juriului cea mai bună interpretare și evaluare a datelor științifice sau a altor aspecte. Un traducător este, într-un anumit sens, un expert propus și o traducere e, prin natura sa, un „aviz” emis de un expert. Procedura penală americană nu prevede desemnarea unui expert „oficial” în privința unei anumite chestiuni constatate; urmărirea, ca și apărarea, sunt libere să identifice și să mandateze propriul expert și, dacă judecătorul estimează că respectivul posedă „cunoștințe, competențe, experiențe, pregătirea ori educația” cerute în domeniul în cauză, acesta poate să depună mărturie, lăsând pe seama juriului care versiune e de reținut. Unele cauze dau cu adevărat loc la ceea ce se denumește „bătălia experților”.Crawford c. WashingtonÎn rezumat, judecătorul a integrat procesul de traducere, în mod obișnuit banal, în dinamica sistemului penal acuzatorial și adversal. S-a respins, în mod implicit, ideea că poate exista o singură traducere oficială, afirmându-se dimpotrivă că, într-o cauză penală, ministerului public îi revine sarcina de a proba nu numai ceea ce prevenitul a făcut și a zis în limba sursă, ci, totodată, și ceea ce semnifică în mod real în engleză. Pentru aceasta instanța s-a sprijinit, în mod evident, pe cel de-al Șaselea Amendament al Constituției S.U.A., care garantează oricărui prevenit dreptul „de a fi confruntat cu martorii cauzei”, precum și pe celebra interpretare aparținând Curții Supreme în hotărârea

Un episod din cauza Rovirosa a ridicat o chestiune curioasă. În cursul deliberărilor lor, jurații au cerut să consulte originalele în spaniolă ale comunicărilor ce îl implicau pe prevenit, dar tribunalul a respins solicitarea. E o poziție discutabilă, întrucât a acorda unor jurați o înțelegere mai aprofundată decât altora e susceptibilă să ridice serioase dificultăți.

4. Chiar dacă nu a ridicat-o în mod indirect în această cauză, jurisprudența de față lasă să se întrevadă însă o problemă nouă, inevitabilă, ce ține în mod direct de un atare subiect: ce procedură se va urma atunci când o traducere nu e realizată de o ființă umană, ci de o platformă de inteligență artificială, în privința căreia s-a demonstrat că e capabilă să furnizeze traduceri egale, chiar superioare calitativ celor ale traducătorilor umani? Cum să contra-interoghezi un „bot”? Și ce se va întâmpla dacă apărarea utilizează un sistem de IA diferit pentru a produce o traducere concurentă?

Va avea loc o veritabilă „bătălie a experților”, respectiv o „confruntare a boților”? Indiferent de dilemă, în mod clar lumea juridică americană și din toate spațiile geografice se îndreaptă spre atari orizonturi.

III. Decizii automatizate ce dezactivează contul șoferilor Uber fără intervenție umană; sancțiune

AI în practică: Autoritatea olandeză de protecție a datelor a sancționat Uber pentru dezactivarea contului șoferilor prin decizii individuale automatizate, din cauza absenței totale a intervenției umane în procesul de decizie. Cazul reafirmă ideea de prudență și responsabilitate în integrarea automatizării și evaluarea strictă a posibilelor consecințe juridice.

Recent, Autoritatea olandeză de protecție a datelor a aplicat Uber o amendă de 824.990.000 de euro pentru faptul de a fi luat decizii individuale automatizate de suspendare ori dezactivare a contului șoferilor, în caz de suspiciune de fraudă ori de note prea slabe, fără o veritabilă intervenție umană.

În 2020, Comisia Națională de Informatică și de Libertăți (CNIL) din Franța a fost sesizată de o plângere colectivă a asociației Liga Drepturilor Omului, reprezentând peste 170 de șoferi ai platformei Uber, care pune în legătură șoferi VTC cu utilizatori. Această plângere privea, în special, deciziile automate de deconectare temporară și/ori definitivă a șoferilor platformei.

În aplicarea procedurilor de cooperare între autoritățile instituite prin Regulamentul general privind protecția datelor [RGPD – Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016], autoritatea olandeză de protecție a datelor era competentă pentru a întreprinde investigațiile în acest doar, Uber având sediul său principal în Olanda. CNIL franceză a colaborat strâns cu omoloaga sa olandeză de-a lungul întregii proceduri.

La 24 august 2026, Comisia Națională de Informatică și Libertăți din Franța a anunțat că autoritatea olandeză de protecție a datelor a decis împotriva Uber aplicarea unei amenzi de 824.990.000 euro pentru a fi luat decizii individuale automate privind șoferii aferenți platformei sale.

S-a considerat că dezactivările de conturi ale șoferilor, în caz de suspiciune de fraudă (dezactivare temporară), precum și în caz de notație bazată pe aprecierile clienților (dezactivare temporară și definitivă) constituie decizii individuale automatizate, din cauza absenței totale a intervenției umane în procesul de decizie. Respectivele decizii afectează în mod semnificativ șoferii care, în caz de blocare a contului lor, nu pot să mai efectueze curse și să obțină venituri.