Executorul judecătoresc între serviciul public şi finanţarea privată a executării silite. Remuneraţia, cheltuielile procedurale şi arhiva publică în perspectiva dreptului intern, constituţional şi convenţional

VII. Concluzii generale. Reconfigurarea integrată a regimului de finanțare a executării silite, limitele intervenției judiciare și direcțiile unei reforme legislative coerente

Cele patru problematici examinate — insolvența debitorului, lipsa bunurilor urmăribile, costurile dosarului solicitat de instanță și arhiva publică — sunt manifestări ale aceleiași dificultăți structurale: statul a încredințat unui profesionist liberal o funcție indispensabilă justiției, i-a limitat libertatea de refuz și posibilitatea de a condiționa prestarea de plata anticipată, fără a închide în toate ipotezele circuitul avansării, suportării și recuperării costurilor. Disfuncționalitatea nu constă în absența totală a normelor, ci în fragmentarea lor și în lipsa legăturilor dintre dreptul la onorariu, obligația creditorului, răspunderea finală a debitorului, ajutorul public, insolvență și infrastructura documentară.

Concluzia nu este că statul trebuie să garanteze necondiționat veniturile executorului ori că orice dosar fără rezultat trebuie finanțat public. Caracterul liberal al profesiei justifică autonomia, cheltuielile curente și o marjă de risc economic; caracterul public justifică exclusivitatea competenței, controlul, obligația de rol activ și cooperarea cu instanțele. Justul echilibru impune delimitarea riscului profesional normal de sarcina publică disproporționată, produsă atunci când prestația este obligatorie, costul este recurent, mecanismele de protecție sunt limitate, iar recuperarea devine formală sau excesiv de împovărătoare.

Testul relevant este unul cumulativ: natura legală a obligației, posibilitatea de refuz, sancțiunile, previzibilitatea și frecvența costului, existența unui debitor determinat, caracterul executoriu al titlului, costul valorificării, avantajele compensatorii și impactul agregat asupra funcționării biroului. Art. 41, art. 44 și art. 45 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 C.E.D.O., art. 21 și exigența calității legii oferă fundamente mai directe decât calificarea automată a neplății drept muncă forțată. Art. 42 din Constituție și art. 4 CEDO rămân standarde de limită, aplicabile dacă datele concrete demonstrează un dezechilibru considerabil și nerezonabil. Decizia CCR nr. 272/2024 obligă la formularea exactă a problemei: executorul nu este, în ipoteza lipsei bunurilor, titularul unei creanțe „fără debitor”, ci are un drept împotriva creditorului, individualizat prin încheierea de stabilire a onorariului; creditorul păstrează raportul de regres față de debitor. Dificultatea subzistentă este dubla insolvabilitate (când imposibilitatea recuperării de la debitorul urmărit este însoțită ori urmată de imposibilitatea creditorului de a achita onorariul și cheltuielile datorate executorului), costul urmăririi secundare și protejarea creditorului vulnerabil, iar nu inexistența juridică a remunerației. În mod corespunzător, protecția patrimonială nu poate fi transformată într-o asigurare publică împotriva oricărei insolvabilități, dar nici nu poate fi redusă la existența abstractă a unui titlu lipsit de eficiență economică.

7.1. Concluzii asupra celor patru disfuncționalități

Insolvența debitorului: Legea nr. 85/2014 recunoaște deja punctual legitimitatea protejării costurilor executării: art. 75 alin. (5) permite deducerea onorariului și a cheltuielilor din sumele indisponibilizate ori provenite din bunuri adjudecate, iar art. 159 alin. (1) pct. 1 acordă prioritate anumitor cheltuieli legate de bunul valorificat, însă protecția depinde de stadiul accidental al urmăririi. Înscrierea la masa credală este un remediu legal, nu o garanție de plată, iar fondul de lichidare este un model de politică legislativă, nu un temei aplicabil prin analogie. Soluția trebuie să combine plata din activele deja produse, prioritatea limitată pentru activitatea utilă masei credale, răspunderea creditorului solvabil, ajutorul public și un fond rezidual subrogat.

Lipsa bunurilor urmăribile: Încetarea în temeiul art. 703 alin. (1) pct. 2 nu înlătură activitatea prestată și nici creanța executorului. Regimul actual devine insuficient atunci când creditorul nu poate plăti, iar o executare secundară reproduce lipsa de rezultat sau are un cost disproporționat. Ajutorul public judiciar trebuie extins și corelat cu un mecanism rezidual plafonat, activabil numai după constatarea imposibilității recuperării de la debitor și creditor și numai pentru cheltuielile dovedite și partea minimă a onorariului corespunzătoare actelor efectiv îndeplinite. Reluarea executării trebuie să permită recuperarea ulterioară și să excludă dubla remunerare.

Costurile copierii și certificării dosarului: Art. 717 alin. (2) stabilește corect că executorul transmite documentele, iar partea interesată suportă costul; neplata nu poate bloca judecata, dar nici nu poate transforma biroul în finanțatorul operațiunii. Lacuna privește devizul, avansarea, solicitările din oficiu, ajutorul public și titlul executoriu. Mecanismul propus — solicitare limitată la actele necesare, transmitere electronică, tarif național, estimare, regularizare, avans din partea interesată ori din bugetul instanței și încheiere executorie — protejează simultan accesul la instanță și recuperarea costului real.

Arhiva activității executorului: Proprietatea publică a arhivei nu exonerează creatorul de obligațiile curente, dar justifică o distribuire distinctă a costurilor de lungă durată. Biroul poate suporta formarea și arhiva activă; conservarea permanentă, preluarea arhivelor birourilor încetate, centrele teritoriale și sistemul electronic comun trebuie cofinanțate și administrate instituțional. Externalizarea este legitimă numai către operatori autorizați, selectați transparent și supuși unor clauze privind proprietatea statului, confidențialitatea, continuitatea, răspunderea și transferul documentelor.

7.2. Limitele intervenției judiciare

Interdicția denegării de dreptate obligă instanța să soluționeze litigiul și să interpreteze sistematic dreptul existent, dar nu îi permite să creeze un fond public, să modifice rangurile din insolvență, să extindă beneficiarii unui fond cu afectațiune specială ori să angajeze cheltuieli bugetare fără temei legal. Analogia poate completa un raport juridic, nu poate institui privilegii sau realoca resurse. Până la intervenția legislativă, instanțele trebuie să identifice corect titularul și debitorul fiecărei componente, să dea efect încheierii de cheltuieli a executorului, să prevină dubla recuperare, să motiveze orice reducere a onorariului și să aplice ajutorul public când sunt îndeplinite condițiile. În insolvență, verificarea poate privi titularul, cuantumul și rangul, fără anularea indirectă a actului executorului; în materia copiilor, instanța trebuie să solicite numai documentele necesare și să organizeze efectiv plata; în materia arhivei, controlul judiciar privește legalitatea custodiei, accesului și răspunderii, iar nu construirea schemei de finanțare.

7.3. Pachetul normativ integrat și principiile sale

Reforma considerată a fi necesară ar trebui să coreleze Codul de procedură civilă, Legea nr. 188/2000, Legea nr. 85/2014, O.U.G. nr. 51/2008, Legea nr. 16/1996 și Legea nr. 135/2007, deoarece modificarea izolată a unei norme ar deplasa riscul fără a închide circuitul. Textele propuse de lege ferenda în capitolele precedente urmăresc: clarificarea art. 670 C. proc. civ. și a regresului; standardizarea încetării și reluării executării; recunoașterea limitată a costurilor utile în insolvență; procedura completă a copierii dosarului; extinderea ajutorului public; fondul rezidual de garantare; regimul arhivei transferabile, al centrelor teritoriale și al platformei electronice. Viitoarea reglementare trebuie să respecte câteva principii comune. Subsidiaritatea menține patrimoniul debitorului ca sursă principală, creditorul solvabil ca debitor imediat, ajutorul public pentru persoana vulnerabilă și fondul ca ultim nivel. Proporționalitatea limitează plata colectivă la activitatea efectivă și costurile necesare. Unicitatea creanței și subrogarea împiedică recuperarea multiplă. Transparența și auditul privesc contribuțiile, plafoanele, plățile, recuperările și contractele arhivistice. Neutralitatea economică exclude profitul nejustificat și subvenționarea încrucișată, iar protecția accesului la justiție interzice atât blocarea creditorului fără resurse, cât și finanțarea gratuită impusă executorului.

7.4. Implementarea instituțională

În tot acest context evidențiat în studiu, credem că Ministerul Justiției trebuie să coordoneze un grup interinstituțional cu UNEJ, CSM, UNPIR, Ministerul Finanțelor, Arhivele Naționale, Autoritatea pentru Digitalizarea României, autoritatea de protecție a datelor, eventual și reprezentanți ai creditorilor și debitorilor. Prima etapă trebuie să fie un studiu național privind dosarele execuționale afectate de insolvența debitorilor ori lipsa bunurilor, sumele stabilite și recuperate, solvabilitatea creditorilor, volumul copiilor, costul arhivei și diferențele teritoriale. Aceasta deoarece plafoanele și contribuțiile pot fi stabilite legitim pe baza unor date verificabile și a unor simulări de impact. Proiectul de lege trebuie însoțit de norme metodologice privind cererile și plățile din fond, tarifele, modelele de încheieri, standardele de diligență, subrogarea, registrele electronice, operatorii arhivistici și interoperabilitatea. Apreciem necesară o etapă pilot, urmată de evaluare la trei ani, cu posibilitatea ajustării contribuțiilor și plafoanelor în funcție de rata reală de recuperare și de efectul asupra accesului la executare.

7.5. Concluzie finală

Executarea silită este și forma prin care autoritatea statului transformă titlul executoriu în realitate. Executorul judecătoresc nu este salariat al statului, dar nici un prestator privat liber să refuze activitatea ori să transfere nelimitat riscul asupra clientului. Delegarea legitimă a funcției presupune autonomie însoțită de răspundere, risc profesional însoțit de limite și obligații publice însoțite de mecanisme efective de finanțare și recuperare.

Pachetul normativ propus nu reprezintă un privilegiu corporatist, ci o soluție de coerență a statului de drept. Fiecare cost trebuie să aibă un fapt generator, un titular, un debitor imediat, un suportator final, un titlu, o cale de contestare și o regulă aplicabilă insolvabilității. Numai o asemenea arhitectură poate concilia dreptul creditorului la executare, protecția debitorului, egalitatea creditorilor, sustenabilitatea profesiei și obligația statului de a garanta o justiție efectivă, previzibilă și echitabilă.

__________________________________________

* Gabriela Răducan este profesor universitar doctor, autor al multor cărți de bază de drept procesual civil, drept civil, drept internațional privat, fiind renumită în aceste domenii. Ca profesor și specialist cu înalta calificare, asigură și formarea profesională a magistraților și avocaților în domeniul dreptului procesual civil, dreptului civil și cooperării judiciare europene în materie civilă și comercială.