IA și profesia de avocat. Riscul dispariției stagiarilor și efectele sale posibile

Un impact major al extinderii folosirii aplicațiilor inteligenței artificiale în cadrul profesiilor juridice se repercutează asupra celor aflați în faza inițierii profesionale, în sensul eliminării lor în mare măsură din ecuația preocupațională. Stagiul în cabinet constituie o etapă esențială în formarea practică a studenților la drept. Acesta le permite să dobândească și să își perfecționeze competențe juridice tehnice în contact direct cu profesioniștii sectorului juridic. Pregătirea cererilor, întocmirea pieselor dosarului, a concluziilor, a consultațiilor juridice cere o incursiune aprofundată în tehnica dreptului și contribuie la dezvoltarea unui raționament juridic riguros și pregătirea indispensabilă a exercitării profesiei.

De altfel, cercetarea de jurisprudență, analiza de cazuri concrete și redactarea de acte sau de avize juridice reprezintă tot atâtea exerciții care permit rafinarea metodei de lucru a stagiarului. Prin aceste experiențe, el își dezvoltă progresiv o autonomie intelectuală, o capacitate de analiză indispensabile exercitării profesiei și o inițiere în practica sa. Astfel, stagiul constituie pentru viitorul avocat o veritabilă sursă de învățare, dar și o trambulină determinantă pentru construirea ambițiilor sale și a viitoarei cariere profesionale. Numai că aplicațiile tehnologiilor avansate suplinesc cu succes atari practici repetitive, dar absolut necesare formării profesionale, însă cheltuitoare de timp și, într-un anumit sens, și de bani, o investiție clasică și care odată cu introducerea IA aduce economisiri de personal, timp și operativitate. Dar cu ce preț, în ultimă instanță? A venit timpul unei analize a problemei, în adevărații săi termeni.

1.Viitorul profesiei se va afla oare sacrificat pe altarul rentabilității? Nu ar trebui ca profesia și universitățile să întreprindă, în comun, o reflecție adecvată și astfel să promoveze o transformare profundă a așteptărilor față de viitorii stagiari, care nu vor mai fi destinați unui anumit număr de sarcini formatoare, preluate de tehnologie? Solidaritatea profesională, esența însăși a stagiului, conduce la transmiterea cunoașterii, a competenței și, în cele din urmă, a viitorului profesiei. Un student privat de acces la stagiul de avocat este precum o profesie lipsită de schimbul său de mâine. Un cabinet fără tineri se aseamănă unuia fără viitor. Mai mult decât atât, chiar viitorul profesiei în sine trece, în mod obligatoriu, prin angajarea de noi avocați. Nu puterea IA, dezvoltările ei viitoare și perspectivele deschise celei generalizate sunt ceea ce va determina soarta profesională, ci capacitatea fiecăruia de a face din tehnologie un instrument în serviciul cabinetelor și al integrării stagiarilor.

Apoi, mai mult ca oricând, prin competențele pe care le vor putea aduce viitoarelor lor cabinete în materie de IA, tinerii juriști formați corespunzător mai întâi de universitățile lor, iar apoi de avocatul îndrumător, constituie motorul evoluției profesiei în era noilor tehnologii avansate. Este vorba despre o provocare majoră, atât pentru universități, cât și pentru barouri.

Dincolo de timpul pe care îl poate face să fie câștigat asupra anumitor sarcini repetitive și mari consumatoare de timp, IA permite, totodată, să se consacre mai mult timp aspectului uman al profesiei, cealaltă valoare adăugată a acesteia. O atare constatare e valabilă atât față de client și de relația legată cu acesta, cât și „intern”, în sânul cabinetului. De acum înainte, chestiunea calității vieții la locul de muncă se află în centrul ecuației. Automatizarea anumitor sarcini sau accelerarea obținerii de rezultate în urma unei cercetări sunt tot atâta câștiguri de timp pentru sarcini percepute ca mai puțin ingrate.

Utilizarea IA de către clienți poate și ea să fie o sursă de tensiune, aceștia ajungând mai bine informați (în fine, cel puțin crezându-se astfel, în anumite cazuri) și contestându-i mai mult consilierea. Dacă cabinetele se dotează cu tineri colaboratori formați în utilizarea IA, capabili să interogheze clientul asupra utilizării și să repună în discuție răspunsurile produse de IA, aceștia vor răspunde cu ușurință acestei noi realități. Efectul doctissimo ia amploare și se impune a fi tratat ca atare. El presupune clarificări preliminare ce ar putea fi preluate cu succes de către „ucenici”, iar clientul ar ajunge în fața maestrului, liberați de asemenea prejudecăți și dispus la altă colaborare contractuală.

2. Dacă atari evoluții și implicații sunt evidente, așa și riscul unei reduceri substanțiale a numărului stagiarilor și colaboratorilor apare și se amplifică în arena cabinetelor de avocatură și notariate. Utilizarea aplicațiilor de inteligență artificială permite, fără îndoială, diminuarea costurilor, separarea sarcinilor de slabă valoare adăugată și câștigarea de timp. Cu toate acestea, avocatul sau notarul care se angajează într-o politică de recrutare minimalistă nu amenință, oare, chiar viitorul profesiei lor? Apres moi, le déluge (După mine, potopul!), celebra butadă a marchizei de Pompadour să devină în mod inevitabil orizontul profesional acceptat în atari condiții?

Într-adevăr, o asemenea perspectivă se prefigurează din ce în ce mai reală și poate fi deosebit de periculoasă: optimizarea „întreprinderii” va trece printr-o reducere a numărului recrutărilor de juniori și o concentrare a echipelor. Conform unui sondaj de opinie realizat în Franța, din 4457 de avocați chestionați 61% dintre ei considerau că IA generativă va antrena o scădere a numărului de recrutări ale tinerilor juriști și 64% prevedeau echipe cu un număr mai redus de membri; pentru notariat, unde și așa e o tendință de restrângere a numărului membrilor, prin intensificarea folosirii noii tehnologii reducerea ar putea deveni structurală, să se intensifice și să se înscrie în durată.

Desigur, suntem în fața unui fenomen inevitabil, aferent revoluției IA. E dificil de reproșat profesionistului dreptului dorința de ameliorare a rentabilității activității sale, prin diminuarea costurilor și sporirea randamentului. Situația devine însă îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât se conjugă două elemente implacabile: pe de o parte, axarea abordării aferente pe profitul pe termen scurt, mai ales pe un teren mișcător, fără a lua în considerare o perioadă medie sau lungă și cu atât mai puțin perenitatea profesiei (scapă cine poate sau fiecare se descurcă cum vrea!), iar pe de alta evoluția accelerată a tehnologiilor nu prevestește o cale ușoară de evitare și îndreptare. Refuzându-se recrutarea de stagiari și colaboratori, mai puțin „operaționali” decât unele IA generative, respectivii profesioniști ai dreptului își accelerează propria lor depășire. Neîncurajând mentoratul invers (reverse mentoring) privează juniorii de un savoire faire care nu se învață din cărți sau de pe internet. Tot așa, concentrându-se numai asupra rentabilității întreprinderii sale, se reduce profesia respectivă la o sumă de interese particulare. Luată izolat, opțiunea operată de fiecare e de necontestat. Într-o perspectivă sistemică, e o aberație. Interesul unei profesii e mult mai mult și mai important chiar decât suma profesioniștilor ce o compun. O profesie, mai ales una cu o deja îndelungată istorie nu se gândește la prezent. Perenitatea sa e condiționată de o abordare intergenerațională, orientată spre viitor. A refuza integrarea și formarea celor mai tineri înseamnă o condamnare la dispariție. E anunțată nu numai dispariția profesiei ca atare, ci și a funcției sale. Notariatul își asumă un serviciu public al securității juridice și digitale. Avocații sunt auxiliari ai justiției, garanți ai statului de drept. Fragilizând aceste profesii, e amenințată practic ordinea socială în globalitatea sa.

Atunci, ce-i de făcut? S-au prefigurat mai multe piste pentru depășirea impasului, chiar dacă ele suscită rezistențe, în special din cauza costului aferent. De pildă, unele texte deontologice au prevăzut dreptul la formare, care trebuie generalizat. Avocatul, de exemplu, „asigură, pe măsura mijloacelor de care dispune, primirea și formarea stagiarilor”. Numai că, invocarea insuficientă a disponibilităților s-ar putea transforma, ca regulă, într-un pretext de înlăturare a respectivelor dispoziții. Pentru a se depăși situația, s-ar putea avea în vedere criterii mai obiective (volumul activității ori mărimea cabinetului, cifra de afaceri ș.a.). Acest drept de a fi format ar fi o traducere concretă și regândită a dreptului la formare profesională. Pentru a incita recrutările și a ajuta pe cei lipsiți de mijloace, dincolo de contractele de finanțare existente, în unele cazuri, ar putea fi stabilit un fond de solidaritate în cadrul fiecărei profesii, alimentat în special din câștigurile de productivitate ale IA (asieta forfetării asupra abonamentelor, procent din cifra de afaceri etc.).

În fine, ar trebui regândiră strategia de formare în cadrul universităților, spre a face mai operaționali pe viitorii stagiari, în cadrul unor „clinici profesionale” specializate sau în cel al structurilor de pregătire organizate în cadrul profesiilor juridice (așa denumitele institute de formare). Așa, de exemplu, constituirea unui soclu comun de pregătire a studiosus iuris vizând rolul și modul de utilizare a aplicațiilor de IA în profesiile juridice.

În orice caz, trebuie să se conștientizeze faptul că „juniorii” nu constituie o povară pentru profesiile juridice, ci chiar viitorul lor. Câștigarea de timp nu poate fi motorul unei profesii care, în plus, e una reglementată. A face din recrutarea celor mai tineri o prioritate contribuie la a concepe IA ca un mijloc în serviciul perenității profesiei, mai degrabă decât un scop în sine în favoarea numai a consolidării economice. Tocmai înțelegerea unui atare fapt poate opri depășirea impasului evident.

3.„Ucenicia” ar putea deveni, în privința chestiunii integrării IA, un schimb, iar stagiarul ar putea aduce avocatului său îndrumător competențe pe care acesta nu le are. Și dacă stagiarul ar fi chemat să își formeze avocatul îndrumător în utilizarea IA, nu ar fi aceasta, de altfel, ocazia de a confrunta experiența și practica avocatului cu aceste noi tehnologii? Nu ar fi ea formatoare? Într-un atare context, ar putea fi pusă în practică o colaborare între universități și structurile de pregătire ale profesiilor, spre a propune o formare, la finalul sau chiar în cadrul anilor de studii, dedicată unei puneri în practică a IA în cadrul gestiunii de dosare fictive și spre a determina un referențial de competență pentru fiecare student (o nouă epocă a clasicei „clinici juridice”).

Barourile din mai multe țări au recurs la întocmirea unui referențial de noi competențe al avocaților, în mod special din perspectiva apariției IA și a impactului său asupra profesiei ca atare. Este vorba despre „un instrument care definește ansamblul cunoștințelor necesare unei practici juridice pertinente și respectuoase față de ansamblul cetățenilor”. Acest instrument a fost conceput precum un „veritabil ghid dinamic”, ineditul referențial de competențe fiind proiectat spre a evolua în funcție de transformările profesiei. El ar putea avea un dublu obiectiv pentru student. Într-o primă fază să îi permită acestuia să își cunoască punctele tari și pe cele slabe, spre a face în așa fel încât să le amelioreze pe parcursul studiilor sale. Apoi, acesta ar putea fi utilizat în cadrul căutării unui avocat îndrumător. Am putea chiar să ne imaginăm că respectivul maestru se supune unui test spre a determina ce profil de competențe i-ar putea corespunde și a face astfel să se întâlnească profilurile de îndrumător-îndrumat care se completează și se potențializează reciproc. Un al treilea obiectiv ar fi întâlnit în cadrul urmării formării inițiale și apoi a formării continue. O reformă a cursurilor profesionale ar putea fi condusă, pornind de la aplicarea referențialului de competențe: un trunchi comun ar fi conservat, așa cum este deja cazul în primul an, în vreme ce cursurile următoare s-ar impune a fi alese în funcție de competența căutată. La finalul formării inițiale, relucrând de asemenea asupra raportului avocatului îndrumător, referențialul stagiarului ar fi actualizat și ar constitui reperele sale de bază pentru formarea continuă. Acest instrument ar permite, de asemenea, o autoevaluare a avocatului care dorește să își amelioreze competențele și ar constitui o oportunitate spre a da și mai mult sens formării continue, în consens și cu evoluțiile tehnologice accelerate.

Formarea prealabilă stagiului ar fi inspirată din practicile anumitor școli de codare și din sistemul numit „al piscinei”. Este vorba despre o metodă de imersiune totală, perioadă de selecție intensivă (adesea patru săptămâni) în care candidații trebuie să rezolve exerciții de cod în autonomie, fără cursuri teoretice și fără profesori, ajutându-se reciproc.

Pentru un student la Master, obiectivul nu mai este acela de a învăța regula de drept (presupusă ca deja dobândită), ci de a stăpâni utilizarea dreptului în serviciul clientului, învățând în paralel regulile de bază ale deontologiei avocatului. Cu alte cuvinte, studentul ar fi chemat să trateze dosare, în diferite materii, spre a descoperi profesia de avocat, dar mai ales aplicarea practică a regulilor. Cu această ocazie, dincolo de soft skills, utilizarea inteligenței artificiale ar putea fi un laborator deosebit de interesant, atât pentru universități, cât și pentru avocați. Formatul ar implica studenții, pe grupe, să trateze un dosar în calitate de reclamant sau de pârât, trecând, în câteva zile, de la luarea la cunoștință a pieselor la redactarea concluziilor principale și de sinteză, înainte de a pleda dosarul. Necesara celeritate va presupune, cu certitudine, o recurgere la IA, cu precizarea particulară că studenții vor trebui atunci să rezerve verificării surselor și răspunsurilor.

Acompanierea ar fi asigurată atât de cadre universitare, cât și de avocați, rezultatele acestor lucrări interesându-le pe fiecare dintre părți. Studenții ar avea astfel ocazia de a se confrunta cu stresul și de a se testa la exercițiul periculos al dezvoltării argumentărilor lor, dar și a primelor pledoarii. Totodată, utilizarea IA de către studenți ar putea să fie analizată spre a înțelege rațiunile care au condus la recurgerea la ea și cu ce rezultate.

Studentul, confruntat cu această primă experiență „de teren”, ar beneficia astfel de lecții foarte utile în cadrul sosirii sale la barou. El ar putea atunci să le împărtășească avocatului său îndrumător, având deja o „experiență IA” și împreună să treacă peste barierele începutului.

La capătul unor asemenea considerente, credem că o concluzie se impune cu autoritate: invazia aplicațiilor IA în rândul practicării profesiilor juridice este o realitate, ea provoacă riscuri majore, dar care pot fi depășite, în interesul comun al profesiei și al noului tip de avocat, de jurist în general.

2. CJUE: Prima cauză privind IA generativă

Jurisprudența IA:Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) urmează să se pronunțe într-o cauză care implică Google, acuzat de către operatorul ungar de media on line, Like Company, că ar fi utilizat articolele sale spre a antrena modele de limbaj (LLM) al asistentului său conversațional Gemini, și de a le fi reprodus și pus la dispoziția publicului, în mai multe reprize. Cauza pune în discuție limitele antrenamentului modelelor AI pe texte, imagini sau alte conținuturi protejate de dreptul de autor care este, în principiu, legal în UE.

În următoarele 6 luni, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) urmează a se pronunța în cadrul primei cauze aflate pe rolul său privind inteligența artificială generativă, în privința căreia avocatul general Maciej Szpunar și-a expus concluziile la 3 noiembrie a.c. Este vorba de un contencios apărut în Ungaria între un operator de media on line și gigantul tech american Google, iar Curtea de la Luxemburg e chemată „să constate că recuperarea și reutilizarea, în timp real, de publicații de presă on line de către agenții conversaționali (chatbots) bazați pe IA” pot „în anumite condiții, aduce atingere drepturilor editorilor de presă”. În cauză, operatorul ungar de media on line, Like Company, a reproșat Google faptul de a fi utilizat articolele sale spre a antrena modele de limbaj (LLM) al asistentului său conversațional Gemini, și de a le fi reprodus și pus la dispoziția publicului, în mai multe reprize, via Gemini, între 13 iunie 2023 și 31 mai 2024. Like Company reclamă o protecție a articolelor sale în virtutea dreptului de autor. Justiția din Ungaria a considerat necesară, spre soluționarea pe fond a cererii, să adreseze o întrebare, pe calea trimiterii preliminare, asupra interpretării dreptului UE pertinent, Curții de Justiție a UE.

În concluziile prezentate, avocatul general al CJUE estimează că antrenamentul unui model de limbaj (LLM) pe texte, imagini sau alte conținuturi protejate de dreptul de autor este, în principiu, legal în UE, fără a cere autorizare, grație excepției europene zisă „extragere de texte și date” (Text and Data Mining). El recomandă, mai degrabă, a se concentra, în cadrul dezlegării problemei, asupra răspunsurilor furnizate de agenții conversaționali utilizatorilor.

Potrivit lui M. Szpunar, când un chatbot recuperează o publicație de pe site-ul Internet al unui editor de presă, o reutilizează pentru a genera un răspuns și furnizează acest răspuns utilizatorului, dreptul editorului de presă poate fi încălcat în anumite circumstanțe. Problema nu ar privi faptele raportate de agentul conversațional IA ci „forma de expresie” pe care el o utilizează, dacă preia direct pe cea a unei media, în așa fel încât lectorul este „în întregime dispensat de a accede la publicația originală”. În primul rând e vorba de a ști dacă acel agent conversațional a avut acces în mod ilicit la publicația de presă în cauză, în special prin ocolirea unui acces plătit la o media. Apoi, în al doilea rând, a evalua dacă răspunsul furnizat utilizatorului nu face decât să raporteze fapte conținute în publicația originală ori, dimpotrivă, reutilizează forma de expresie a acestei publicații, consideră avocatul general.

După acest aviz, un purtător de cuvânt al Google a subliniat că „avocatul general recunoaște ca dreptul UE autorizează antrenarea modelelor de IA plecând de la informațiile accesibile publicului”.

Gemini „învață” modele de limbaj „în scopul de a produce conținuturi originale mai degrabă decât a reproduce opere existente” a arătat el. S-a precizat, de asemenea, că Google promovează „numeroase mecanisme de control destinate editorilor”, cu „posibilitatea de a se opune utilizării conținuturilor lor”. De menționat că, în orice caz, de jure Curtea nu e ținută de concluziile avocatului său general, dar avizele acestui sunt, în cea mai mare parte a lor, urmate.

3. S.U.A.: în absența legislației, justiția asigură respectarea drepturilor

Jurisprudența IA: Firma Meta a primit pe 21 octombrie 2026 o amendă istorică de 25 miliarde dolari USA, în New Mexico. Cauza e revelatoare pentru modelul tipic de funcționare a procesului de reglementare american, în care adoptarea de legi în materie nu este prioritară, justiția rămânând ultima și singura redută a asigurării dreptului și în acest domeniu.

La 21 octombrie 2026 un judecător din New Mexico a aplicat o amendă istorică, de nici mai mult, nici mai puțin de 25 miliarde dolari USA firmei Meta, casa mamă a Facebook, WhatsApp și Instagram, pentru a nu fi respectat confidențialitatea datelor utilizatorilor în acest mic stat din sud-vestul S.U.A., ceea ce ar reprezenta aproape 11.700 dolari pe locuitor.

Istoria cauzei urcă la scandalul societății britanice Cambridge Analytica, atunci când firma lui Mark Zuckerberg vânduse datele utilizatorilor săi spre a fi livrate la marketingul politic țintit, ce avea să contribuie la victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale americane din noiembrie 2016. Cauza, devoalată în 2018, a generat un imens scandal politic și nu numai. În 2019, Facebook (devenit Meta în 2021) a vărsat 5 miliarde de dolari Federal Trade Commission, agenția federală pentru protecția consumatorilor, punând capăt marii majorități a urmăririlor, cu excepția celei din New Mexico al cărei deznodământ juridic a intervenit recent.

Dincolo de orice, cauza e revelatoare pentru modelul tipic de funcționare a procesului de reglementare american. În condițiile în care Administrația de la Casa Albă, în consonanță cu pozițiile giganților tech, se opune oricărei reglementări juridice plasând problema încadrării spre autoregulare, iar Congresul se dovedește neputincios spre a adopta legi în materie, justiția rămâne ultima și singura redută a asigurării dreptului și în acest domeniu. La veniturile obținute până acum s-ar putea crede că plata „penalităților” nu contează prea mult, dar lucrurile nu stau chiar așa. Ultima sancțiune pecuniară se adaugă sumei de 18 miliarde de dolari pe care firma a acceptat-o, în august, în vederea stingerii litigiilor intentate de 30 de state federate, printre care și California. Acesta din urmă a acuzat-o de a fi conceput produse care favorizează adicția adolescenților. Reprezentanții gigantului tech precizează că ultima amendă depășește tot ceea ce s-a cunoscut până acum și se intră în mod clar într-o nouă eră, cea care aduce noi reverse reglementare și cheltuieli colosale pentru rețelele sociale. Nu lipsesc nici precedentele semnificative de acest gen, precum cele legate de industria tutunului (1998), finanțe (după marea criză din 2008) și de catastrofele petroliere. Chestiunea este de a ști dacă societățile se achită de aceste impuneri judiciare, dar, în general, o fac. Totuși, de remarcat, în acest context, și că uneori aceeași justiție reduce cuantumul penalităților aplicate în virtutea unei jurisprudențe a Curții Supreme de la Washington. Astfel, după naufragiul petrolierului Exxon-Valdez, în Alaska (1989), compania nu a plătit în final decât 507 milioane de dolari cu titlu de daune punitive în loc de 5 miliarde dolari promise inițial la circa 32.000 de pescari. Referitor la întreprinderea agrochimică americană Monsanto, cumpărată de grupul german Bayer, aceasta nu a vărsat decât 86,7 milioane de dolari unui cuplu californian declarat victima ierbicidului Roundup, departe de cele 2 miliarde acordate în primă instanță în 2019. Dar aceasta nu a împiedicat datoria de a achita în mod efectiv 11 miliarde de dolari pentru a închide aproape 100.000 de plângeri.

Întreprinderile folosesc diverse subterfugii spre a nu plăti sancțiunile pecuniare aplicate. Cele mai eficiente în acest sens sunt întreprinderile de tutun, condamnate în 1998 să pălească 206 miliarde de dolari. Strategia folosită? Au ridicat pur și simplu tariful cu 45 de cenți pe pachet spre a regla această sumă pe seama consumatorilor. În mod normal amenzile nu sunt deductibile fiscal, dar e posibil a scădea masa de impunere declarând că participă la operațiuni de reabilitare economică ori de mediu. E ceea ce a făcut BP după mareea neagră cauzată de explozia platformei petroliere Deepwater Horizon, în 2010, în Golful Mexic, făcând să treacă factura de 20,8 miliarde de dolari la 15,5 miliarde.

Imediat după criza creditelor, Bank of America și JP Morgan au fost condamnate să plătească 16,6 miliarde dolari, respectiv 13 miliarde. Cu toate acestea, mai multe miliarde au ajuns să fie vărsate sub formă de ajutoare la consumatori, ștergând ori reducând prețurile care fuseseră deja preconizate. În consecință, costul real s-a diminuat cu circa 3 miliarde dolari pentru fiecare bancă. Ideea de a declara falimentul nu lipsește nici ea. 

4. Marea Britanie: un procuror invocă un precedent inventat de IA

IA în justiție: Un nou caz de halucinare IA s-a înregistrat într-o cauză penală din Marea Britanie, în octombrie 2026. Pentru a justifica menținerea urmăririi penale, procurorul s-a sprijinit pe o decizie judiciară prezentată ca precedent juridic, dar care avea să se dovedească a fi total fictivă.

 
În octombrie 2026, într-o cauză penală din Marea Britanie un procuror și reprezentant al Crown Prosecution Service (CPS) – principalul organism public însărcinat cu urmărirea penală în Anglia și Țara Galilor – a citat în fața Înaltei Curți o jurisprudență care nu a existat niciodată. O atare falsă referință a fost preluată plecându-se de la un rezumat generat de o inteligență artificială, identificată în cadrul unei cercetări pe internet. Procurorul vizat de această situație, R.D., avea spre soluționare un dosar deosebit de sensibil. Cauza privea un băiat de 11 ani, acuzat de a o fi violat pe sora sa mai mică în vârstă de 7 ani. Dezacordul dintre acuzare și apărare purta asupra menținerii urmăririi penale. Avocații minorului reproșau procurorilor de a nu fi luat suficient în considerare observațiile lucrătorilor sociali, intervenienți pe lângă tineri, și considerațiile unui psiholog medico-legal.

Pentru a justifica menținerea urmăririi penale, procurorul se sprijinea pe o decizie judiciară prezentată ca un precedent juridic, ce avea să se dovedească a fi total fictivă. În octombrie, procurorul și-a recunoscut eroarea, dar instanța, cu toate acestea, a respins recursul ce contesta menținerea urmăririi, apreciind că această falsă referință nu avea să influențeze decizia sa. Cauza a rămas astfel în continuarea judecății, pe baza celorlalte elemente ale dosarului.

Acest incident e departe de a fi unul izolat, potrivit unor estimări, în ultimii ani în Marea Britanie fiind înregistrate 101 erori confirmate, suspectate ori contestate legate de utilizarea inteligenței artificiale în procedurile judiciare. Atari controverse pun în discuție normele de încredere în drept, potrivit cărora noi considerăm referințele juridice ca elemente importante. Ca răspuns, Crown Prosecution Service a indicat că s-a dotat cu reguli stricte privind recurgerea la IA. Acestea interzic, în special a utiliza atari instrumente în luarea deciziilor juridice și impun o verificare amănunțită a informațiilor pe care le generează.

5. S.U.A.: înscrisurile judiciare și utilizarea IA

IA în justiție: În urma calificării drept confuze a unei plângeri redactate cu ajutorul IA, un judecător federal din Arizona (S.U.A.) a interzis reclamantei a se servi de această tehnologie pentru redactarea unei atari noi plângeri și a cerut să formuleze ea însăși faptele pertinente, ilustrând ideea mai generală, consacrată și în jurisprudența europeană, că utilizarea IA trebuie să rămână compatibilă cu îndatoririle de claritate și verificare.

Un judecător federal din Arizona (S.U.A.) a statuat, într-o hotărâre recentă (U.S. District Court. D. Arizona. George v. Rollins. No. CV-26-08218-PCT-KML, 6 oct. 2026), că inteligența artificială generativă nu dispensează de a se respecta exigențele elementare aferente procedurilor judiciare. Așadar, la 6 octombrie 2026, tribunalul federal al districtului respectiv a respins o plângere formulată pe 67 pagini, structurate în 199 paragrafe, întrucât a fost considerată confuză, repetitivă și dificil de exploatat. S-a remarcat în special faptul că acumularea de alegații factuale, de referințe la piese neasamblate și la capete de cerere prost articulate, ajungea la punctul de a califica actul/cererea ca „shotgun pleading”, adică înscris a cărui structură nu permite identificarea, în mod clar a fundamentelor fiecărei pretenții.

În temeiul unei reguli federale de procedură civilă, 8(a) (2), care impune o expunere clară și succintă, instanța a refuzat să reconstituie ea, ca atare, solicitările ori să acopere insuficiențele formale ale cererii. Drept urmare, aceasta a fost respinsă, dar reclamanta a fost autorizată să depună una nouă, limitată la 25 de pagini de expunere.

Interesul ordonanței ține mai ales de încadrarea explicită a utilizării IA generative. Tribunalul a interzis reclamantei a se servi de această tehnologie pentru redactarea unei atari noi plângeri și a cerut să formuleze ea însăși faptele pertinente, precum și solicitările pe care înțelege să și le mențină. În sens mai larg, se stabilea că orice parte care recurge la o IA generativă pentru a prepara un act, va trebui, de acum înainte, să atașeze o declarație în care să precizeze o atare utilizare, să identifice pasajele vizate și să certifice că a verificat personal exactitatea documentului, precum și conformitatea sa cu regula federată 11.

Jurisprudența ilustrează o idee mai generală: judecătorul nu sancționează folosirea IA ca atare, ci cere a rămâne compatibilă cu îndatoririle de claritate, de verificare și de responsabilitate care privesc părțile și consilierii lor. O asemenea exigență și-a găsit consacrarea și în jurisprudența franceză. Tribunalul judiciar din Périgueux, într-o hotărâre din 18 decembrie 2025 a arătat că mai multe jurisprudențe invocate de un avocat nu corespundeau cu referințele indicate, invitându-l să verifice dacă nu era vorba de „halucinații”. Puțin mai târziu, mai precis într-o decizie din 29 decembrie 2025, Tribunalul administrativ din Orleans făcea, la rândul său, apel la prudență, după ce constatase că nu mai puțin de 15 referințe jurisprudențiale, citate de un avocat într-o cerere pendinte, erau inexistente sau eronate.
​
 Prof. univ. dr. Mircea DUȚU​