WebinarJuridic

Parchetul European II

17 mai | 15:00 – 18:30
Online
În foarte scurt timp va fi operațional Parchetul European. Noua instituție a Uniunii Europene are ca scop declarat combaterea eficientă a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii și a infracțiunilor indisolubil legate de acestea.

În cadrul webinarului Parchetul European. Noua instituție a Uniunii Europene, speakerii vor realiza o analiză structurată a EPPO, fiind prezentate atât scopul, statutul și structura Parchetului European (European Public Prosecutor’s Office), cât și competența materială a acestuia (determinată după valoarea prejudiciului, dar și după alte criterii subiective), modalitățile de sesizare sau de evocare a unei cauze, regulile ce atrag validitatea actelor procesuale, regulile de administrare și evaluare a probelor, măsurile procesuale, modalitatea de desfășurare a investigației penale și de sesizare a instanței, procedurile judiciare de verificare a legalității și loialității procedurilor și ale administrării probelor, cooperarea judiciară cu statele membre neparticipante ori cu state terțe.

Datorită amplorii temei abordate, webinarul va fi împărțit în două părți:
  • Prima parte având scopul familiarizării participanților cu instituția Parchetului European (fiind prezentate structura și principiile EPPO, alături de cadrul legal și normele generale referitoare la competența, probele, sesizarea, urmărirea penală desfășurată de instituție, cât și cele privind drepturile persoane anchetate, controlul actelor EPPO sau judecarea cauzelor ori relația Parchetului European cu partenerii instituționali).
  • În acest al doilea webinar vor fi abordate în mod aplicat, prin oferirea de exemple practice, aspecte controversate ce țin, în principal, de luarea deciziile, incriminarea națională ce intră în competența EPPO, rolul avocatului în desfășurarea urmăririi penale, validitatea actelor de urmărire penală raportat la deciziile Curții Constituționale, administrarea și excluderea probelor colectate de EPPO, transferul de probe, dispunerea măsurilor asigurătorii și măsurilor preventive, procedurile simplificate și atacarea actelor de urmărire penală nelegale. 
Adrian Șandru , Avocat în Baroul București
Adrian Șandru este avocat în Baroul București și în același timp doctorand la disciplina drept procesual penal în cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, precum și expert din partea României ales de mai multe organisme internaționale pentru desfășurarea unor proiecte de cercetare, precum Consiliul Europei sau Eurojust. Ca avocat a dobândit o experiență bogată reprezentând persoane fizice și juridice în unele din cele mai complexe dosare economico-financiare ale ultimilor ani, colaborând cu cele mai prestigioase case de avocatură din domeniul dreptului penal al afacerilor din România. În prezent își desfășoară activitatea în cadrul act | Botezatu Estrade Partners, societate de avocatură ce a primit distincția pentru inovație juridică, fiind parte a unei alianțe europene de firme de avocatură.

În anul 2019, Adrian Șandru a primit premiul Rising Star in White Collar Crimes Matters din partea Revistei Române de Drept Penal al Afacerilor, iar în anul 2020 premiul Revistei „Dreptul”, pentru publicistică științifică în domeniul dreptului (decembrie 2020).

Mihai-Morar-speaker-event-ro Mihai Morar, Avocat în Baroul București
Mihai Morar este avocat în Baroul București, în cadrul Albu-Legal, cabinet specializat în dreptul penal al afacerilor.

Domeniile sale de expertiză includ evaziune fiscală, criminalitate organizată, corupție și infracțiuni din sfera afacerilor, asistarea clienților în sectoare precum energie, IT și servicii financiare. Activitatea sa este orientată atât în furnizarea de servicii în timpul urmăririi penale, cât și în fața instanțelor. Experiența sa include servicii de asistență juridică în legătură cu legislația în vigoare în diverse domenii, precum aspecte fiscale și economice, reglementări de sănătate și siguranță în muncă. Este coautor al primei monografii de referință pe tema acestui webinar, Parchetul European. Reglementare. Controverse. Explicații.

Dorel-Herinean-speaker-event-ro Dorel Herinean, Avocat în Baroul București
Dorel Herinean este avocat în Baroul București, în cadrul formei de exercitare proprii și activează exclusiv în domeniul dreptului penal, în special în materia criminalității economice. Având un interes deosebit pentru partea academică a activităților sale, este doctorand în cadrul Facultății de Drept a Universității din București la disciplina drept penal și colaborator asociat la materia drept penal, partea generală în cadrul aceleiași facultăți.

În anul 2020 a primit premiul Revistei „Dreptul” pentru publicistică științifică în domeniul dreptului, fiind totodată autorul a numeroase materiale publicate în Analele Universității din București – Seria Drept, AUBD – Forum Juridic, Caiete de Drept Penal, Curierul Judiciar, Revista „Dreptul”, Penalmente Relevant și coautorul primei monografii de referință pe tema Parchetului European, Parchetul European. Reglementare. Controverse. Explicații.

 

Participă la ambele sesiuni

Sesiunea I - 11 mai 2021

Din sumar

Instituția Parchetului European (fiind prezentate structura și principiile EPPO alături de cadrul legal și normele generale referitoare la competența, probele, sesizarea, urmărirea penală desfășurată de instituție, cât și cele privind drepturile persoane anchetate, controlul actelor EPPO sau judecarea cauzelor ori relația Parchetului European cu partenerii instituționali)
Pe larg ›

 

Parchetul European (partea a II-a)
17 mai, 15:00 – 18:30, online
Back To Top