Utilizarea muzicii în scop ambiental şi respectarea drepturilor patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi, ale compozitorilor şi ale producătorilor de fonograme

Astfel, înainte de comunicarea publică a pieselor muzicale, utilizatorul are obligaţia de a solicita organismelor de gestiune colectivă acordarea de licenţe neexclusive, în acest fel fiind respectate drepturile titularilor, respectiv, ale artiştilor interpreţi sau executanţi, ale producătorilor de fonograme şi ale compozitorilor.

Utilizatorul poate fi o persoană juridică sau o persoană fizică autorizată (PFA, ÎI etc.) care deţine ori foloseşte cu orice titlu (drept de proprietate, administrare, închiriere, subînchiriere, comodat, concesiune, leasing etc.) spaţii închise sau deschise, în care realizează acte de comunicare publică, atunci când comunicarea publică are ca obiect fonograme sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, republicată, „Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al cunoştinţelor acesteia. (…) De asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau alte reţele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual”.

Obligaţia organismelor de gestiune colectivă de a acorda utilizatorilor, la cererea acestora şi înainte de utilizarea repertoriului protejat, licenţe neexclusive, reiese din dispoziţiile art. 162 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

În categoria utilizatorilor care doresc să folosească muzica în scop ambiental intră:

a. restaurante, baruri, cafenele, ceainării, braserii, fast food, rotiserii, pizzerii, shaormerii, crame, cofetării, săli de jocuri, săli de bal, săli pentru nunţi şi asimilate;

b. bar cu program, night club (fără ring de dans pentru public);

c. unităţi comerciale sau prestatoare de servicii, showroom, supermarket, hypermarket, cabinete medicale, stomatologice, saloane de înfrumuseţare şi altele asimilate;

d. târguri şi expoziţii;

e. publicitate cu vehicule, standuri, bannere, ecrane, machete fixe/ gonflabile, remorci mobile etc. (dotate sau însoţite de instalaţii de sonorizare)

f. spectacole diverse (pentru muzica difuzată înainte, în timpul şi după spectacol);

g. unităţi de cazare (pensiune, motel, hotel, tabere, sat de vacanţă, camping);

h. transporturi (transporturi rutiere de pasageri, autogări şi spaţii de aşteptare aferente, transporturi feroviare de pasageri, gări, staţii de metrou şi spaţii de aşteptare aferente, transporturi aeriene de pasageri, aeroporturi şi spaţii de aşteptare aferente, ambarcaţiuni navale de agrement, transport pe cablu);

i. parcări auto si cinematografe;

j. sport şi agrement – stadioane, complexuri sportive, piscine, ştranduri, litoral, plaje, pârtii de schi şi patinoare, şcoli şi săli de profil (de dans, balet, gimnastică aerobică, fitness, masaj, tratamente);

k. birouri şi spaţii de producţie;

l. telecomunicaţii.

În România funcţionează mai multe organisme de gestiune colectivă avizate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). Pentru utilizarea muzicii, avem trei organisme care emit licenţă: Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA).

Ţinând cont că fiecare organism de gestiune colectivă reprezintă interesele unor titulari diferiţi, utilizatorul are obligaţia de a solicita licenţă neexclusivă de la CREDIDAM, UPFR şi UCMR-ADA, deţinerea doar a uneia dintre acestea nefiind suficientă.

Dacă utilizatorul omite să solicite acordarea licenţelor neexclusive pentru comunicarea publică în scop ambiental, în baza art. 1349 Cod civil, organismele de gestiune colectivă sau doar acela căruia nu i-a fost solicitată licenţa neexclusivă pot/poate formula acţiune în instanţă pentru angajarea răspunderii civile delictuale a utilizatorului şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri constând în triplul remuneraţiei şi a penalităţilor aferente remuneraţiei neachitate, stabilită conform criteriilor prevăzute în Metodologiile în vigoare. Având în vedere Decizia nr. 48/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la suma stabilită cu titlu de remuneraţie nu se va adăuga TVA.

Licenţa neexclusivă se obţine pe o perioadă de până la 12 luni. În cazul în care utilizatorul nu va solicita prelungirea, aceasta va înceta de drept. 

Este important de menţionat că hotelurile, restaurantele, terasele etc. dotate cu televizoare se află în situaţia de a comunica public fonograme, videograme, execuţii sau interpretări artistice şi alte opere. Într-o asemenea situaţie, utilizatorii trebuie să achite remuneraţii pentru comunicarea publică a operelor şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual şi la DACIN SARA (Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual Societatea Autorilor Români din Audiovizual) şi la UPFAR-ARGOA (Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual). Începând cu data de 01.03.2016, remuneraţiile cuvenite DACIN SARA sunt colectate de UPFR. În cazul comunicării publice a operelor (altele decât cele muzicale) cinematografice sau audiovizuale, acestea reprezintă un drept care este gestionat în baza mandatelor acordate de către titularii de drepturi.

Articol documentat cu ajutorul platformei juridice Sintact.ro de către av. Andreea Ceauș