WebinarJuridic

Bunele practici avocat – client. Lector Mihail Dinu

17 martie 2022, orele 14:00 – 17:00
Online
Cursul are ca obiectiv prezentarea celor mai importante metode de consolidare a relației dintre avocat și client.

Întrucât legislația în vigoare limitează considerabil mijloacele de publicitate deschise avocatului, acesta trebuie să își promoveze abilitățile cu precădere în relația directă cu clienții săi. Interviul inițial, modul și mijloacele de interacțiune, comunicarea adaptată celor mai diverse contexte, retenția și fidelizarea, toate reprezintă elemente esențiale ale unei practici avocațiale de succes.

La acest atelier veți învăța, teoretic și practic, cele mai eficiente metode de interacțiune între avocat și client. Plecând de la cercetări și lucrări din literatura de specialitate, expunerea se sprijină pe eficiența dovedită a unor tehnici puțin cunoscute și cu mult mai puțin aplicate.

Mihail-Dinu-speaker-event-ro-1Mihail Dinu, Formator în cadrul INPPA


Avocat și promotor al dezvoltării abilităților avocațiale, Mihail este un cercetător aplicat al articulațiilor nevăzute din activitatea judiciară cotidiană.

În sfera dreptului practic se evidențiază, printre altele, ca autor al lucrării „Eficiența Judiciară. Listele de verificare: cum să conduci orice proces către succes” și coordonator al unui concept unic pe piața editorială: „Agenda Avocatului”. Deopotrivă, contribuie periodic prin articole înscrise la rubrica „Oratorie Judiciară” din cadrul Revistei Române de Drept al Afacerilor. În sfera literaturii de specialitate juridică este co-autor al lucrării „Admitere în magistratură și avocatură. Ghidul candidatului” și autor ori co-autor a peste 23 de articole în materia dreptului procesual civil.

Este gazda podcast-ului „Bine Zis”, produs în colaborare cu Wolters Kluwer și având ca teme centrale comunicarea, persuasiunea și negocierile bine structurate.

Membru al Baroului București, Mihail are o experiență relevantă ca avocat litigator acumulată în cadrul unora dintre cele mai importante firme de avocatură autohtone și, în ultimii ani, în contextul practicii individuale. Este implicat în litigii variate, reprezentând cu succes atât persoane fizice, cât și entități juridice unanim recunoscute drept lideri în domeniul lor de activitate. Printre altele, deține titlul de master în specializarea Medierea Conflictelor în Drept și titlul de master în specializarea Drept European și Internațional al Afacerilor, acordat de Universitatea Paris I Panteon- Sorbona.

Este formator în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, la disciplinele „Tehnici de argumentare judiciară” și „Public Speaking”.

Bunele practici în relația avocat-client
17 martie 2022, orele 14:00 – 17:00, online
Back To Top