Pentru o reală încunoștințare a inculpatului despre procesul penal, despre termenul de prezentare sau de judecată, acesta trebuie să fie legal citat. În acest fel, i se oferă posibilitatea de a-și formula apărările adecvate față de învinuirea ce i se aduce.
Potrivit art. 364 alin. (1) C.proc. pen., judecata cauzei are loc în prezența inculpatului. De la această regulă există și excepții: când inculpatul este dispărut; se sustrage de la judecată; și-a schimbat adresa fără a o aduce la cunoștința organelor judiciare și, în urma verificărilor efectuate, nu i se cunoaște noua adresă; dacă, deși legal citat, acesta lipsește în mod nejustificat de la judecarea cauzei; a cerut să fie judecat în lipsă.
Importanța citării legale a inculpatului în procesul penal a fost foarte bine evidențiată de către Curtea de Apel București în decizia nr. 128 din 11 februarie 2022.
Înainte de a prezenta argumentele Curții de Apel București, voi face un scurt istoric al cauzei, sub aspectul procedurii parcurse.
Astfel, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ICCJ – DIICOT – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului F.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 18.07.2017 inculpatul a deținut pentru consum propriu, fără drept, 12,83 grame de Cannabis și 0,27 grame pulbere care conține Amfetamină și Cafeină, respectiv la data de 06.08.2017 a deținut pentru consum propriu, fără drept, 0,23 grame de Cannabis.
În cameră preliminară s-a luat act că inculpatul nu a formulat cereri și excepții și nici din oficiu nu au fost ridicate excepții, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății. Încheierea judecătorului de cameră preliminară a rămas definitivă prin neexercitarea contestației.
Prima instanță l-a condamnat pe inculpatul F.V. la o pedeapsă cu închisoarea, apreciind că se impune și aplicarea unor pedepse complementare. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul care a arătat că nu a fost legal citat în fața primei instanțe, solicitând în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de fond, respectiv de către Tribunalul București.
Curtea de Apel București, examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) C.proc. pen., a admis apelul inculpatului și a trimis cauza spre rejudecare, aceasta urmând a se realiza începând cu procedura de cameră preliminară.
Astfel, Curtea de Apel București a reținut că inculpatul nu a fost legal citat de către prima instanță. Raportat la dispozițiile art. 259, art. 364 alin. (2) C. proc. pen., atunci când nu se cunoaște adresa unde o persoană locuiește, instanța este obligată să efectueze anumite verificări rezonabile pentru a stabili adresa unde persoana în cauză locuiește efectiv. Simplul fapt că o persoană nu locuiește la adresa indicată nu permite instanței să dispună direct citarea prin afișare la sediul organului judiciar și să procedeze la soluționarea cauzei, ci judecătorul cauzei are obligația ca anterior să efectueze o serie de verificări.
Instanța de apel a constatat că în fișa de cazier a inculpatului se menționa că acesta s-a aflat în supravegherea Serviciului de Probațiune până în august 2020, adică cu un an înainte de sesizarea instanței. Față de acest aspect, înainte de a dispune citarea prin afișare, ar fi fost rezonabil ca judecătorul cauzei să solicite Serviciului de Probațiune informații privind adresa unde locuiește inculpatul. O astfel de obligație nu era excesivă și se încadra în limitele rolului activ pe care instanța trebuie să-l aibă. De altfel, Curtea de Apel București a solicitat aceste informații Serviciului de Probațiune, chiar anterior vreunei cereri din partea inculpatului și a obținut 5 adrese, 3 numere de telefon și o adresă de e-mail.
Totodată, analizând dacă apelul a fost formulat în termenul legal, Curtea a arătat că nelegala citare are efect și în ceea ce privește procedura de comunicare a hotărârii. Cu alte cuvinte, necitându-l pe apelant în mod legal, este evident că nici hotărârea primei instanțe nu a fost comunicată în mod legal, ceea ce înseamnă că termenul de apel nu a început să curgă. Pentru acest motiv, nu a fost primită susținerea reprezentantului Ministerului Public privind recalificarea căii de atac a apelului în cerere de redeschidere a procesului penal. Redeschiderea procesului penal este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată doar împotriva unei hotărâri definitive. Or, având în vedere că inculpatul nu a fost legal citat și, subsecvent, că nu i-a fost comunicată hotărârea primei instanțe, termenul de apel nu a început să curgă, sentința apelată nefiind definitivă.
În ceea ce privește momentul din care urmează a fi reluată soluționarea cauzei, ținând cont că nici rechizitoriul și nici încheierea prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței în procedura de cameră preliminară nu au fost comunicate în mod legal, rejudecarea cauzei se va realiza începând cu procedura camerei preliminare. Nu se poate susține că printr-o astfel de soluție este afectat caracterul definitiv al încheierii prevăzute de art. 346 C.proc. pen., deoarece atâta vreme cât ea nu a fost comunicată legal, nici termenul de declarare a contestației nu a început să curgă, fiind excesiv a se pretinde inculpatului să formuleze contestație separată împotriva acelei încheieri pentru a obține desființarea sa.
Pentru respectarea dreptului la apărare, trebuie să i se dea inculpatului posibilitatea reală de a formula cereri și ridica excepții cu privire la faza urmăririi penale, nefiind vina acestuia că nu și-a putut exercita acest drept, în condițiile în care nu au fost efectuate verificări rezonabile pentru stabilirea adresei la care domiciliază.
De asemenea, instanța de apel a considerat ca fiind criticabilă modalitatea în care s-a desfășurat judecata în primă instanță, această modalitate echivalând practic cu lipsa vreunei cercetări judecătorești. În ipoteza în care ulterior efectuării tuturor demersurilor rezonabile, instanța nu ar fi reușit să identifice domiciliul inculpatului, în virtutea principiului nemijlocirii, prima instanță ar fi trebuit să citeze și să audieze în calitate de martori organele de ordine publică care l-au prins pe inculpat și care puteau oferi informații cu privire la acuzația formulată. Prima instanță nu poate pronunța o soluție de condamnare doar pe baza unor simple procese-verbale, fără a face niciun demers în vederea audierii nemijlocite a acelor persoane.
Faptul că inculpatul nu este prezent la judecată nu echivalează cu o necontestare a probelor în sensul art. 374 alin. (7) C. proc. pen. care să permită instanței să treacă direct la dezbateri. Manifestarea de voință a inculpatului în sensul că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, trebuie să fie expresă, tăcerea sa neputând fi asimilată formal cu necontestarea lor. Orice renunțare la elementele care constituie garanții ale dreptului la un proces echitabil trebuie să fie expresă și neechivocă.
Potrivit art. 364 alin. (1) C.proc. pen., judecata cauzei are loc în prezența inculpatului. De la această regulă există și excepții: când inculpatul este dispărut; se sustrage de la judecată; și-a schimbat adresa fără a o aduce la cunoștința organelor judiciare și, în urma verificărilor efectuate, nu i se cunoaște noua adresă; dacă, deși legal citat, acesta lipsește în mod nejustificat de la judecarea cauzei; a cerut să fie judecat în lipsă.
Importanța citării legale a inculpatului în procesul penal a fost foarte bine evidențiată de către Curtea de Apel București în decizia nr. 128 din 11 februarie 2022.
Înainte de a prezenta argumentele Curții de Apel București, voi face un scurt istoric al cauzei, sub aspectul procedurii parcurse.
Astfel, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ICCJ – DIICOT – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului F.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 18.07.2017 inculpatul a deținut pentru consum propriu, fără drept, 12,83 grame de Cannabis și 0,27 grame pulbere care conține Amfetamină și Cafeină, respectiv la data de 06.08.2017 a deținut pentru consum propriu, fără drept, 0,23 grame de Cannabis.
În cameră preliminară s-a luat act că inculpatul nu a formulat cereri și excepții și nici din oficiu nu au fost ridicate excepții, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății. Încheierea judecătorului de cameră preliminară a rămas definitivă prin neexercitarea contestației.
Prima instanță l-a condamnat pe inculpatul F.V. la o pedeapsă cu închisoarea, apreciind că se impune și aplicarea unor pedepse complementare. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul care a arătat că nu a fost legal citat în fața primei instanțe, solicitând în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de fond, respectiv de către Tribunalul București.
Curtea de Apel București, examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) C.proc. pen., a admis apelul inculpatului și a trimis cauza spre rejudecare, aceasta urmând a se realiza începând cu procedura de cameră preliminară.
Astfel, Curtea de Apel București a reținut că inculpatul nu a fost legal citat de către prima instanță. Raportat la dispozițiile art. 259, art. 364 alin. (2) C. proc. pen., atunci când nu se cunoaște adresa unde o persoană locuiește, instanța este obligată să efectueze anumite verificări rezonabile pentru a stabili adresa unde persoana în cauză locuiește efectiv. Simplul fapt că o persoană nu locuiește la adresa indicată nu permite instanței să dispună direct citarea prin afișare la sediul organului judiciar și să procedeze la soluționarea cauzei, ci judecătorul cauzei are obligația ca anterior să efectueze o serie de verificări.
Instanța de apel a constatat că în fișa de cazier a inculpatului se menționa că acesta s-a aflat în supravegherea Serviciului de Probațiune până în august 2020, adică cu un an înainte de sesizarea instanței. Față de acest aspect, înainte de a dispune citarea prin afișare, ar fi fost rezonabil ca judecătorul cauzei să solicite Serviciului de Probațiune informații privind adresa unde locuiește inculpatul. O astfel de obligație nu era excesivă și se încadra în limitele rolului activ pe care instanța trebuie să-l aibă. De altfel, Curtea de Apel București a solicitat aceste informații Serviciului de Probațiune, chiar anterior vreunei cereri din partea inculpatului și a obținut 5 adrese, 3 numere de telefon și o adresă de e-mail.
Totodată, analizând dacă apelul a fost formulat în termenul legal, Curtea a arătat că nelegala citare are efect și în ceea ce privește procedura de comunicare a hotărârii. Cu alte cuvinte, necitându-l pe apelant în mod legal, este evident că nici hotărârea primei instanțe nu a fost comunicată în mod legal, ceea ce înseamnă că termenul de apel nu a început să curgă. Pentru acest motiv, nu a fost primită susținerea reprezentantului Ministerului Public privind recalificarea căii de atac a apelului în cerere de redeschidere a procesului penal. Redeschiderea procesului penal este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată doar împotriva unei hotărâri definitive. Or, având în vedere că inculpatul nu a fost legal citat și, subsecvent, că nu i-a fost comunicată hotărârea primei instanțe, termenul de apel nu a început să curgă, sentința apelată nefiind definitivă.
În ceea ce privește momentul din care urmează a fi reluată soluționarea cauzei, ținând cont că nici rechizitoriul și nici încheierea prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței în procedura de cameră preliminară nu au fost comunicate în mod legal, rejudecarea cauzei se va realiza începând cu procedura camerei preliminare. Nu se poate susține că printr-o astfel de soluție este afectat caracterul definitiv al încheierii prevăzute de art. 346 C.proc. pen., deoarece atâta vreme cât ea nu a fost comunicată legal, nici termenul de declarare a contestației nu a început să curgă, fiind excesiv a se pretinde inculpatului să formuleze contestație separată împotriva acelei încheieri pentru a obține desființarea sa.
Pentru respectarea dreptului la apărare, trebuie să i se dea inculpatului posibilitatea reală de a formula cereri și ridica excepții cu privire la faza urmăririi penale, nefiind vina acestuia că nu și-a putut exercita acest drept, în condițiile în care nu au fost efectuate verificări rezonabile pentru stabilirea adresei la care domiciliază.
De asemenea, instanța de apel a considerat ca fiind criticabilă modalitatea în care s-a desfășurat judecata în primă instanță, această modalitate echivalând practic cu lipsa vreunei cercetări judecătorești. În ipoteza în care ulterior efectuării tuturor demersurilor rezonabile, instanța nu ar fi reușit să identifice domiciliul inculpatului, în virtutea principiului nemijlocirii, prima instanță ar fi trebuit să citeze și să audieze în calitate de martori organele de ordine publică care l-au prins pe inculpat și care puteau oferi informații cu privire la acuzația formulată. Prima instanță nu poate pronunța o soluție de condamnare doar pe baza unor simple procese-verbale, fără a face niciun demers în vederea audierii nemijlocite a acelor persoane.
Faptul că inculpatul nu este prezent la judecată nu echivalează cu o necontestare a probelor în sensul art. 374 alin. (7) C. proc. pen. care să permită instanței să treacă direct la dezbateri. Manifestarea de voință a inculpatului în sensul că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, trebuie să fie expresă, tăcerea sa neputând fi asimilată formal cu necontestarea lor. Orice renunțare la elementele care constituie garanții ale dreptului la un proces echitabil trebuie să fie expresă și neechivocă.
