|1. Răspunderea juridică. Evoluție. Adaptări. De mai bine de un secol răspunderea civilă cunoaște un declin cert al răspunderii individuale, în profitul celei fără de culpă ori obiectivă, care a condus treptat la o indemnizare sistematică și generalizată a tuturor tipurilor de daune. A avut loc, în acest context, și o deconectare a noțiunii de intenție de cea de culpă, iar apoi aceasta din urmă a fost obiectivizată spre a tinde numai spre eroarea umană. În fine, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și daună s-a destins treptat până la a ajunge a fi chiar complet relaxată.
Asistăm, de asemenea, la o expansiune continuă a prejudiciilor reparabile, justificată prin conjugarea a două logici diferite. Pe de o parte, cea a drepturilor omului de a „doua generație”, care a condus la acordarea unei atenții deosebite situațiilor individuale, totodată nu numai a nevoilor, ci și a dorințelor ființelor, a speranțelor acestora.
Pe de altă parte, logica pieței a determinat multiplicarea bunurilor; totul a evoluat în acest sens: munca, sentimentele ori sănătatea și, în definitiv, viața în sine. Răspunderea devine o marfă ca oricare alta, care se schimbă pe piața asigurărilor. În plus, daunele și interesele sunt bunuri care au însușirea de a permite achiziția altor bunuri. Ideologia reparării se hrănește astfel din mercantilismul ambiant și, în cele din urmă, dintr-un anumit „umanitarism” (dizolvat). Din punct de vedere tehnic, această proliferare a prejudiciilor a fost posibilă grație principiului reparării integrale, care a avut până acum ca principali vectori emergența daunei corporale, precum și expansiunea prejudiciului moral, ce cunoaște ca recente declinări prejudiciile de anxietate și de angoasă (ori cel de „moarte iminentă”).
În același timp, ca o cauză și efect al unor atari evoluții a apărut și s-a dezvoltat și asigurarea pertinentă. Răspunderea obiectivă e legată de posibilitatea de a asigura: responsabilul e cel care aduce o asigurare victimei. Și dacă acesta e necunoscut, neasigurat ori insolvabil, o altă formă de „colectivizare” a riscurilor intră în joc: intervenția unui fond de garanție organizat prin lege. Dar, precum un efect de bumerang, asigurarea a sterilizat răspunderea și a condus la o denaturalizare a conceptelor sale. Pe fondul unor atari dezvoltări astfel schițate se impune a privi provocările pe care le aduc implicațiile fulminante ale utilizărilor explozive a IA pe scară tot mai largă, inclusiv în planul răspunderii civile și al reparării noilor prejudicii.
|2. Provocări ale răspunderii în domeniul IA. Dreptul și corolarul său răspunderea aparțin, prin excelență, domeniului acțiunii umane din care, prin natura sa mai ales „autonomizată”, IA este exclusă.
Cel puțin pentru moment, și în acest context, nu putem discuta juridic decât cu precauțiile de rigoare și în circumstanțele cuvenite dacă reglementarea în vigoare a răspunderii civile poate ori trebuie să fie adaptată la situațiile ce implică utilizările inteligenței artificiale. Miza e mai ales aceea de a prezerva caracterul universal al regulilor existente, favorizând totodată emergența IA într-un spațiu securizat din punct de vedere juridic. Din această perspectivă, stabilirea răspunderii pentru daune cauzate de IA este mult mai complexă decât situația clasică reglementată de codurile civile moderne. Cel puțin trei probleme se ridică, în principal:
– cea de autonomie: dacă un prejudiciu afirmat a fost cauzat de un sistem de IA care utilizează învățarea automată pentru a lua decizii fără „uman în buclă”, principiile generale ale răspunderii – care se fondează pe liber arbitru, control și previzibilitate din partea persoanelor fizice ori juridice – pot fi dificil de aplicat. Mai precis, cu cât tehnologia IA devine mai autonomă, cu atât poate fi mai dificil a identifica partea care a cauzat daunele;
– cea a părților interesate multiple: sistemele de IA complexe implică multe părți participante în dezvoltarea și desfășurarea lor. Dacă unul dintre acestea cauzează un prejudiciu poate fi foarte greu de a determina care intervenient(i) trebuie să fie ținut(i) ca responsabil(i);
– cea a „cutiei negre”: programatorii pot să nu înțeleagă exact cum un sistem de IA autonomă a luat decizia contestată. Atunci cum va fi stabilită culpa, dacă consecința care a cauzat dauna nu poate fi explicată ori probată? Față de chestiunile de răspundere decurgând din tehnologia IA, tribunalele au început să aplice cadre juridice cu mult anterioare dezvoltării unor atari inedite utilizări în ceea ce privește dreptul răspunderii civile delictuale și dreptul răspunderii din faptul produselor. Foarte probabil reperele juridice respective sunt cel puțin inadecvate și nesatisfăcătoare în privința sistemelor de IA avansate și autonome. Așadar, chiar dacă principiile răspunderii existente pot tratata cazurile în care actul ori omisiunea unui sistem de IA pot să fie atribuite unui defect de concepție al unui agent specific, ele sunt inadecvate pentru a face față tehnologiilor de IA emergente, complexe și autonome. Trecerea la construcția unui cadru juridic pertinent în materie de IA este inevitabilă și tot atât de urgentă. Și aceasta cu atât mai mult cu cât inteligența artificială e în rapidă evoluție. Aceasta înseamnă, totodată, că reglementările ce guvernează sistemele de IA și utilizatorii lor se impun a fi polivalente și încontinuu actualizate în scopul de a rămâne suficient de reactive.
Din această perspectivă s-au formulat și vehiculat mai multe ipoteze. O propunere nouă și puternic controversată privește acordarea de „drepturi legale” sistemelor de IA, similară conferirii de personalitate juridică întreprinderilor, asociațiilor etc. Aceasta ar permite ca IA însăși să fie ținută direct responsabilă de orice prejudiciu pe care l-ar cauza.
Într-o altă construcție, precum în cazul animalelor, s-a avansat ideea unui statut juridic sui generis pentru sistemele IA, ce imită procesele cognitive umane. În pofida caracterului său teoretic, o atare abordare prezintă avantajul de a putea servi ca pretext de analiză utilă spre a permite decidenților și judecătorului de a ține seama de provocarea reglementării sistemelor de inteligență artificială.
O posibilitate rezidă și în elaborarea unui regim de răspundere strictă pentru a asigura indemnizarea de către operatorii de IA care expun terții la un risc crescut de prejudiciu, să combine regimurile de asigurare a răspunderii pentru a proteja operatorii de IA înșiși. E o formulă reținută și în Rezoluția PE din 20 octombrie 2020 prin responsabilitatea civilă în domeniu.
