WebinarCorporativJuridic

Poate AI-ul să discrimineze? Riscuri juridice în relațiile de muncă

  • Online
  • Cost: No

Webinarul depășește formatul unei simple prelegeri, fiind o prezentare aplicată în care practicieni vor expune atât cunoștințele, cât și experiența lor directă în utilizarea inteligenței artificiale în mediul profesional.

Vor fi analizate, din perspectivă juridică, aspecte de drept substanțial și procedural privind utilizarea AI de către companii, în special în raport cu relațiile de muncă, inclusiv: încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă, stabilirea atribuțiilor, a locului de muncă sau a salariului, acordarea altor drepturi sociale, formarea și promovarea profesională, aplicarea măsurilor disciplinare, precum și exercitarea drepturilor sindicale și a altor condiții de prestare a muncii.

În același timp, vor fi abordate limitele implementării proceselor de automatizare bazate pe AI, cu accent pe protecția datelor cu caracter personal și pe implicațiile Regulamentului (UE) 2024/1689 privind inteligența artificială (AI Act), în special în contextul pieței muncii și al utilizării sistemelor AI în procesele decizionale.

Analiza va include și jurisprudența Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pornind de la cazul recent al ARRISE LIVE SRL, în care s-a examinat intenția de implementare a unui sistem de recunoaștere facială pentru controlul accesului angajaților. Autoritatea a evidențiat neîndeplinirea cerințelor de legalitate, necesitate și proporționalitate, subliniind că utilizarea datelor biometrice trebuie să fie justificată și să nu depășească scopul urmărit, recomandând soluții mai puțin intruzive.

Prin exemple concrete și interpretări actuale, webinarul oferă repere esențiale pentru implementarea responsabilă a AI în relațiile de muncă, în acord cu cerințele europene și naționale în materie de protecție a datelor și conformitate.

Tematica
Poate un sistem AI să genereze discriminare în procese precum:

  • încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă;
  • stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, a locului de muncă sau a salariului;
  • acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul;
  • formarea, perfecționarea, reconversia și promovarea profesională;
  • aplicarea măsurilor disciplinare;
  • exercitarea dreptului de aderare la sindicat și accesul la facilitățile aferente?

Beneficii participanți

  • Participanții se vor familiariza atât cu legislația națională și internațională aplicabilă, cât și cu procedurile concrete pe care le poate iniția o persoană care consideră că a fost discriminată.
  • Informațiile vor fi prezentate într-o manieră sintetică și accesibilă, punând în lumină aspecte esențiale, adesea mai dificil de identificat în practică, relevante pentru profesioniștii implicați în
  • domeniul dreptului muncii și al combaterii discriminării și hărțuirii la locul de muncă.

Speaker
Prof. univ. dr. Cristian Jura

Profesor universitar, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din anul 2014; Profesor asociat, Facultatea de Drept, ASE; Secretar de stat, membru al Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din anul 2010; Reprezentant al României la Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței/ECRI din cadrul Consiliului Europei din anul 2018; Formator la Institutul Național pentru Pregătirea, Perfecționarea Avocaților INPPA, la Institutul Național al Magistraturii INM și la Colegiul Consilierilor Juridici, București.

Speaker
Lector univ. dr. Dragoș Brezeanu

Lector univ. dr. la Facultatea de Drept a Universității Bioterra din București (din 2025) și cadru didactic asociat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA (din 2020), îmbină activitatea academică cu experiența practică în mediul profesional. Din 2021 până în prezent este și cadru didactic asociat la Facultatea de Drept a Universității din București. A predat, de asemenea, în perioada 2021–2022 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București. Între 2006 și 2010 a ocupat funcția de Director Relații Industriale în cadrul Departamentului de Resurse Umane al companiei Rompetrol S.A., consolidându-și expertiza în domeniul resurselor umane și al relațiilor de muncă.

Poate AI-ul să discrimineze? Riscuri juridice în relațiile de muncă

20 mai 2026, orele 14:00 – 16:00
Back To Top