WebinarJuridic

Scrierea judiciară, de la A la Z cu Mihail Dinu

22 martie 2023, orele 14:00 – 17:00
Eveniment hibrid
Două sunt instrumentele care definesc activitatea juristului: oratoria și scrisul. Deși sunt cunoscute și apreciate încă din antichitate, iar modernitatea le-a revitalizat sub denumiri precum „public speaking” și „copywriting”, argumentarea scriptică are încă deficiențe. Nu este ușor să scrii convingător și mai ales nu este la îndemâna oricui să stăpânească nuanțele exprimării elocvente. Dificultatea este cu atât mai mare pentru juriștii care trebuie să prezinte concepte și mecanisme tehnice într-o manieră care să mențină trează atenția lectorului — indiferent dacă acesta este judecător, procuror, avocat, superior ierarhic sau client solicitant al unei opinii legale.

Pornind de la aceste premise, cursul are ca obiectiv dobândirea și perfecționarea tehnicilor de scriere a documentelor destinate contextului judiciar precum cereri de chemare în judecată, întâmpinări și alte acte de procedură; opinii legale; oferte de asistență și reprezentare juridică; e-mail-uri. Toate au ca numitor comun dezideratul de a îmbrăca elemente de ordin tehnic în haine stilistice menite să atragă și să convingă destinatarul.

Prin urmare, la acest atelier veți învăța, teoretic și practic, tehnici de redactare judiciară având ca temei principii clasice și moderne. Plecând de la cercetări și lucrări din literatura de specialitate, expunerea se sprijină pe eficiența dovedită a unor tehnici puțin cunoscute și cu mult mai puțin aplicate.
Scrierea judiciară, de la A la Z
22 martie 2023, orele 14:00 – 17:00, eveniment hibrid
Back To Top