Persuasiunea nu poate coexista cu prejudecata. Certitudinea cu privire la o anumită situație, înainte de analize și dezbateri, închide porțile comunicării și ne menține prizonieri ferecați în spatele unor cetăți cu ziduri înalte, tot atât de înalte precum prejudecățile care ni s-au înstăpânit.
Cu îndestulătoare evidență, prejudecățile sunt cu atât mai grave în cazul profesioniștilor dreptului. Dintre aceștia, de la judecători se așteaptă cel mai mult să se izoleze de false convingeri și să se atașeze de cercetări ori chiar dezbateri contradictorii care au menirea de a schimba perspective (audiatur et altera pars) în căutarea binelui și a echității (jus est ars boni et aequi).
Pe de altă parte, coșmarul oricărui litigator este un magistrat înclinat către prejudecăți. Strategia procesuală, interpretările faptice și normative, știința de carte și munca de convingere, toate sunt eforturi zadarnice în fața celui ce a ajuns la destinație fără a îi aștepta pe ceilalți.
Concluziile de mai sus se pot aplica, mutatis mutandis, inclusiv în sfere conexe dreptului sau chiar în mediile personale. Prejudecățile se infiltrează tăcut în viețile noastre. Sosesc pe furiș, prind rădăcini pe nesimțite și pleacă doar după ce smulg o parte din „crezul” nostru — personal sau profesional.
Există totuși o veste bună, pe care o identificăm în promisiunea generică formulată de un cunoscut filosof potrivit căruia schimbarea este singurul lucru neschimbător. Și prejudecățile se supun acestei legi, iar ceea ce a fost legat poate fi deopotrivă dezlegat. Bineînțeles, nu fără câteva eforturi persuasive și nu fără intenția de a schimba ceea ce pare a fi de neschimbat.
Despre prejudecată, persuasiune și punțile care le leagă doar pentru a le despărți ulterior ne propunem să dezbatem și să oferim soluții practice în cadrul atelierului nostru.
Cu îndestulătoare evidență, prejudecățile sunt cu atât mai grave în cazul profesioniștilor dreptului. Dintre aceștia, de la judecători se așteaptă cel mai mult să se izoleze de false convingeri și să se atașeze de cercetări ori chiar dezbateri contradictorii care au menirea de a schimba perspective (audiatur et altera pars) în căutarea binelui și a echității (jus est ars boni et aequi).
Pe de altă parte, coșmarul oricărui litigator este un magistrat înclinat către prejudecăți. Strategia procesuală, interpretările faptice și normative, știința de carte și munca de convingere, toate sunt eforturi zadarnice în fața celui ce a ajuns la destinație fără a îi aștepta pe ceilalți.
Concluziile de mai sus se pot aplica, mutatis mutandis, inclusiv în sfere conexe dreptului sau chiar în mediile personale. Prejudecățile se infiltrează tăcut în viețile noastre. Sosesc pe furiș, prind rădăcini pe nesimțite și pleacă doar după ce smulg o parte din „crezul” nostru — personal sau profesional.
Există totuși o veste bună, pe care o identificăm în promisiunea generică formulată de un cunoscut filosof potrivit căruia schimbarea este singurul lucru neschimbător. Și prejudecățile se supun acestei legi, iar ceea ce a fost legat poate fi deopotrivă dezlegat. Bineînțeles, nu fără câteva eforturi persuasive și nu fără intenția de a schimba ceea ce pare a fi de neschimbat.
Despre prejudecată, persuasiune și punțile care le leagă doar pentru a le despărți ulterior ne propunem să dezbatem și să oferim soluții practice în cadrul atelierului nostru.
