WebinarJuridic

Insuficienta reglementare a procedurii de cameră preliminară

11 februarie 2025, orele 14:00 - 17:00
Online

Faza procesuală a camerei preliminare reprezintă o etapă esențială a procesului penal, desfășurat în condiții de legalitate și echitate. În cadrul acestui webinar, ne propunem să prezentăm situații concrete întâlnite în practica judiciară, pe care legiuitorul nu le-a reglementat în mod expres și a căror abordare face în continuare obiectul unor soluții și opinii divergente, exprimate în practica judiciară, precum și în doctrina de specialitate. Astfel de situații reflectă în realitate o reglementare lacunară a camerei preliminare, iar printre acestea amintim natura juridică a termenului prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, procedura de urmat în cazul restituirii rechizitoriului la unitatea de parchet sau sancțiunile aplicate în ipoteza nerespectării dispozițiilor judecătorului de cameră preliminară de către reprezentanții Ministerului Public. În final, ulterior prezentării ipotezelor lipsite de o reglementare adecvată, vom arăta soluțiile identificate de instanțele de judecată în fiecare caz în parte, împreună cu analiza noastră.

Tematica

  • O scurtă prezentare generală a etapei de camera preliminară și importanței sale în procesul penal;
  • Identificarea ipotezelor nereglementate de Codul de procedură penală;
  • Prezentarea opiniilor exprimate în doctrină;
  • Prezentarea cazuisticii noastre;
  • Concluzii.

Beneficii participanți

  • Identificarea punctuală a ipotezelor incidente și nereglementate în faza camerei preliminare, din perspectiva practicii judiciare.
  • Cunoașterea aplicată atât a opiniilor majoritare reținute în practica instanțelor judecătorești, cât și a opiniilor minoritare, în ceea ce privește soluționarea incidentelor procesuale.
  • Considerații privind încălcarea garanțiilor procesuale recunoscute inculpatului din perspectiva insuficientei reglementări a unei faze esențiale a procesului penal.

Lectorii evenimentului:

Mihai Trandafir
Avocat în Baroul București din anul 2015, Managing Associate în cadrul STOICA & ASOCIAȚII, cu o experiență de peste 9 ani în domeniul dreptului penal al afacerilor.

Paula Maftei
Avocat în Baroul București din anul 2020, Associate în cadrul STOICA & ASOCIAȚII, cu o experiență de peste 4 ani în domeniul dreptului penal al afacerilor.

Insuficienta reglementare a camerei preliminare

11 februarie 2025, orele 14:00 - 17:00, online

Back To Top