În practica partenerilor sociali, informarea și consultarea lucrătorilor reprezintă adesea motive de disensiune, deoarece, destinatarii normelor juridice în materie se raportează de multe ori greșit la obligațiile care decurg din lege sau din izvoarele specifice ale Dreptului muncii (contract colectiv de muncă, respectiv regulament intern) în materia informării și consultării lucrătorilor.
În cadrul webinarului, vor fi analizate aspectele relevante în materia informării și consultării lucrătorilor, atât din punct de vedere al reglementării, cât și sub aspectul aplicabilității practice în cadrul relațiilor de muncă.
Beneficii participanți
Participanții vor aprofunda aspectele specifice ale dreptului la informare și consultare a lucrătorilor, din perspectiva celor două fațete care circumstanțiază acest drept: informarea și consultarea. Deși se regăsesc în cuprinsul aceluiași drept, informarea și consultarea reprezintă în fapt, două obligații distincte care vor fi analizate îndeaproape atât din perspectiva reglementării cât și sub aspectul practicii de la nivelul partenerilor sociali, inclusiv spețe din instanțele judecătorești.
Fiind un subiect de un real interes inclusiv la nivelul Uniunii Europene, vor fi prezentate inclusiv spețe de la CJUE care conturează modul de aplicare al acestui drept fundamental.Participanții vor aprofunda informarea și consultarea sub aspect noțional, din perspectiva aplicabilității concrete la nivelul companiilor, exemple de bună practică în materie, dar și exemple de evitat în raport cu partenerii sociali, posibile situații problematice în această materie și soluțiile de urmat în cazul în care astfel de situații intervin la nivelul companiilor. Modul în care poate fi reglementat acest drept la nivelul companiilor prin contract colectiv de muncă sau regulament intern va fi o altă abilitate pe care o vor dobândi participanții la webinar.
Lector: Radu Pătru
Cadru didactic universitar cu experiență de predare în domeniul Dreptului muncii (peste 15 ani).
Doctor în Dreptul muncii (din anul 2014) și absolvent de studii postdoctorale (2021) în domeniul Dreptului muncii în cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Experiență în domeniul trainingului (formare profesională în domeniul Dreptului muncii) și a consultanței specializate în același domeniu.
Participant la numeroase evenimente științifice, conferințe naționale și internaționale cu publicarea comunicărilor în volumele colective.
Keynote speaker în cadrul unor prestigioase conferințe științifice din țară și din străinătate.
Autor de monografii, cursuri, studii, articole, enciclopedii, publicate în edituri prestigioase. Cu titlu de exemplu:
Cărți/Monografii
Contractele și acordurile colective de muncă, Hamangiu, 2014
Dreptul individual al muncii, Ed. Universitară, 2021
Curs de Drept Societar, ASE, 2018
Curs Dreptul Afacerilor, ASE, 2018
Dreptul afacerilor. Curs universitar. Teoria generală. Societățile. Relațiile de muncă în mediul de afaceri, Editura Universul Juridic, București, 2023.
Enciclopedii
Membru la Secțiunea Dreptul muncii la Enciclopedia Juridică Română, un proiect desfășurat de Editura Universul Juridic și Editura Academiei Române, alcătuit dintr-un colectiv de peste 100 de profesori de drept
Studii/Articole
Autor al mai multor articole publicate in reviste de prestigiu din tara si strainatate, exemplu: Dreptul, Revista Română de Dreptul Muncii, Tribuna Juridică etc.