WebinarJuridic InvestitoriiFinanțe

Conflictul de interese în arhitectura societară

Orele 14:00-17:00
Online

Webinarul își propune să ofere participanților o înțelegere clară și detaliată a modului în care conflictul de interese se manifestă în cadrul societăților comerciale, abordând atât aspectele generale, cât și particularitățile care apar în funcție de tipologia societăților. Pe parcursul sesiunii, se va discuta despre diferențele dintre conflictul de interese și abuzul de majoritate, precum și despre măsurile pe care o companie le poate adopta pentru gestionarea eficientă a acestor situații.
De asemenea, vor fi analizate sancțiunile aplicabile persoanelor implicate în conflicte de interese.

Tematica

  • Conflictul de interese în arhitectura societară;
  • Particularităţi ale conflictului de interese în diverse tipuri de societăţi;
  • Conflictul de interese vs. abuzul de majoritate;
  • Gestionarea conflictului de interese;
  • Sancţiuni pentru persoanele aflate în conflict de interese.

Beneficii participanți

  • Înțelegerea conceptului de conflict de interese și a implicațiilor sale juridice și economice.
  • Acces la soluții practice și strategii pentru gestionarea conflictelor de interese în cadrul societăților comerciale.
  • Ghid privind prevenirea și sancționarea abuzurilor legate de conflictul de interese.

Moderator: Mihaela Mocanu
Este redactor-șef al Revistei Române de Drept al Afacerilor. Este doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai”, unde a susținut teza de doctorat cu titlul „Contractul de franciză”.
Mihaela Mocanu este autor al Ghidului practic cu titlul „Franciza, francizarea”, ajuns la cea de-a 3-a ediție, și a mai multor articole, care răspund întrebărilor teoretice și practice în domeniul artei, având vocația de a pune bazele unei doctrine a dreptului artei în spațiul românesc.

Lector: Dragoș Călin
Avocat, doctor în drept al Universităţii din Bucureşti, cercetător ştiinţific asociat la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, arbitru înscris pe lista Curții de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi coordonator al secţiunii „Drept Privat” din cadrul Revistei Române de Drept al Afacerilor.
Are o experienţă profesională de peste 26 de ani în domeniul juridic şi al administrării societăţilor, este autor a numeroase lucrări de doctrină şi jurisprudenţă românească, printre care volumul Regimul juridic al societăţilor de investiţii, Editura Hamangiu, şi co-autor al Enciclopediei Juridice Române, Editura Academiei în colaborare cu Editura Universul Juridic.
A participat la conferinţe naţionale şi internaţionale unde a prezentat alocuţiuni pe teme de drept societar, arbitraj şi insolvenţă.

Lector: Lucian Bojin
Avocat și conferențiar universitar la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, a publicat mai multe lucrări în dreptul societar, printre care și volumul Acțiunea în anularea hotărârilor AGA, Universul Juridic 2012.

Conflictul de interese în arhitectura societară

6 noiembrie 2024, orele 14:00-17:00, online

Back To Top